Dana Loghin, Balcaniadă de excepţie

Cele mai citite

Daniela Loghin a câştigat 2 medalii la Balcaniada de Cros ce s-a desfăşurat în Zrenjanin (Serbia). Prima a fost  bronzul la cros individual junioare, iar a doua aur cu echipa României. Astfel, ea şi-a apărat cu succes titlul cucerit anul trecut cu naţionala.

 A fost o participare numeroasă, cu 26 de sportive prezente la start, şi 12 ţări care s-au alineat în lupta team-urilor.

Publicitate

La echipe lupta s-a dat cu formaţia Turciei, dar româncele s-au clasat mai bine ca acestea, pe locurile 2,3, 7 şi 10. Atleta de la CSŞ Mediaş a fost lidera lotului românesc, a făcut şi pe psihologul fetelor, jucând şi rol motivaţional, “Unele fete aveau emoţii mari, erau la prima lor competiţie de acest nivel, am vorbit cu ele şi am reuşit să le motivez încât să luăm medalia de aur.”

 “Pot să recuperez, trebuie să iau medalie”

Dana Loghin :”A fost un traseu care nu m-a avantajat, eu sunt alergătoare de obstacole, terenul a fost plat, şi era să pierd medalia. M-am pierdut pentru o clipă, în care cele din faţă s-au distanţat, şi abia pe final am revenit. Eu sunt oprimistă şi încerc să mă menţin întotdeauna aşa, îmi spuneam pot să recuperez, trebuie să iau medalie, şi aşa am şi făcut.”

Vasile Ibăşfălean (antrenor CSŞ Mediaş şi al lotului naţional în Serbia) : “Sunt mulţumit, mai ales că ne-am apărat titlul de junioare la echipe cucerit anul trecut. A fost un traseu care nu o avantajează pe Dana, pe ea o favorizează traseele mai greoaie, de forţă. Concursul este benefic în vederea pregătirii pentru Campionatul European unde va participa la 3000 de metri obstacole.”

 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO/VIDEO/ULTIMA ORĂ: Cristian Pomohaci, REȚINUT. Va fi propus pentru ARESTARE PREVENTIVĂ

Fostul preot și interpret de muzică populară Cristian Pomohaci, în vârstă de 57 de ani, a fost reținut într-un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect