6.3 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Un subofiţer de la Crimă Organizată, acuzat că ar fi sprijinit gruparea traficanţilor de etnobotanice de la Sibiu

Cele mai citite

Alexandru Tancou, subofiţer în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat că ar fi sprijinit gruparea de traficanţi de etnobotanice destructurată în cursul lunii ianuarie la Sibiu. 

 

Publicitate

Alexandru Tancou este acuzat de sprijinire sub orice formă a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri şi a fost prezentat miercuri seara de procurorii DIICOT Curţii de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă. 

Magistraţii au admis propunerea şi au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile. Subofiţerul a făcut recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Reţeaua pe care este acuzat că a sprijinit-o este cea mai mare de acest gen destructurată la Sibiu. S-a constituit între 2011 şi 2013, dealerii fiind iniţial în atenţia oamenilor legii pentru că aveau preocupări pe linia traficului de droguri. 

După închiderea magazinului de vise de pe strada George Coşbuc, a fost deschis un altul, pe calea Dumbrăvii. Deşi acesta nu funcţiona legal, în fiecare noapte aici se vindeau etnobotanice, lucru cunoscut în rândul consumatorilor din Sibiu. 

Clienţii fideli primeau plicuţele şi în locaţii pe care le indicau, iar membrii grupării aveau de asemenea în oraş locaţii prestabilite unde livrau unor consumatori atât din Sibiu cât şi din judeţele limitrofe. 

Etnobotanicele erau vândute elevilor şi studenţilor, la preţuri cuprinse între 5 lei şi 50 de lei pentru un pliculeţ, iar câştigul mediu zilnic al membrilor grupării era de aproximativ 5.000 de lei. 

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Cum te ajută cuptorul electric să devii un adevărat bucătar la tine acasă

Cuptoarele electrice au devenit un element central al multor bucătării moderne, oferind combinația ideală între eficiență și performanță. Dacă...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect