După o bine meritată pauză, cauzată de întreruperea campionatului, fotbaliștii medieșeni întâlnesc mâine seară pe teren propriu, singura echipă pe care n-a învins-o niciodată în Liga 1. Este vorba despre FC Brașov, echipa antrenată de Adrian Szabo. Dacă medieșenii vin după o înfrângere pe terenul celor de la FC Severin, scor 2-0, cei de la FC Brașov vin după o remiză la zero, pe teren propriu cu Universitatea Cluj.
Antrenorul medieșenilor, Gheorghe Mulțescu, a explicat în cadrul unei conferințe de presă, că acesta este un meci foarte greu, însă elevii săi au obligaţia să îl câştige.
„Ne așteaptă un meci foarte greu atât prim prisma faptului că Brașov a pierdut foarte puțin și greu în deplasare, o echipă care prin construcția ei este o echipă de contraatac având în față jucători de viteză, nu excelează prin gabarit, nu sunt jucători de careu,vârfuri de gradă, dar sunt jucători de viteză, foarte mobili și cu execuți surprinzătoare. Trebuie să fim foarte atenți, este un meci foarte periculos, mai ales după contraperformanța de la Severin, avem obligația să câștigăm jocul, să mai luam o gură de oxigen, altfel o să ne fie greu ” a încheiat tehnicianul Gheorghe Mulțescu.
În acest meci nu vor evolua Florin Dan şi Sebastian Cojocnean care sunt accidentaţi, şi Nicandro Breeveld care este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. În schimb, brazilianul Vitinho Medeiros care este complet refăcut după accidentarea suferită, urmează să evolueze cel puţin o repriză.
Înaintea acestei partide, Gaz Metan Mediaș se află pe locul 10 cu 27 de puncte, în timp ce brașovenii se află pe locul 9 la un singur punct distanță de echipa noastră. Astfel, în cazul unei victorii în fața brașovenilor, vom urca în clasament cu o poziție.




