7.4 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Jerbe de flori pentru cinstirea eroilor care au luptat pentru independenţă

Cele mai citite

Joi, 9 mai 2013, începând cu orele 10.00, în cadrul manifestărilor ce se organizează cu prilejul aniversării Zilei Independenţei României, structurile militare din Garnizoana Sibiu participă la ceremonia de depunere de coroane şi jerbe de flori pentru cinstirea memoriei celor care s-au jertfit pentru independenţă, la Monumentul Ostaşului din Toate Timpurile de pe platoul din faţa Cercului Militar. 

 

Publicitate

Vor depune coroane şi jerbe de flori următoarele instituţii: Prefectura judeţului Sibiu, Consiliul judeţean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război „Traian Moşoiu”, filiala Sibiu, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, filiala Sibiu, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a judeţului Sibiu, Inspectoratul de Jandarmi al judeţului Sibiu, Inspectoratul Judeţean Şcolar Sibiu, alte asociaţii, ligi, fundaţii şi elevi ai şcolilor din Sibiu.

 În cinstea Zilei Independenţei de Stat a României, garnizoana Sibiu a organizat, în incinta Cercului Militar, o expoziţie fotografică intitulată „Călător prin Europa”, care va rămâne deschisă în perioada 9 – 16 mai 2013.

 

La 9 mai 2013 se împlinesc 136 de ani de când România şi-a câştigat Independenţa. La 9 Mai 1877, Mihail Kogălniceanu declara, în Parlament, că suntem “în stare de rezbel”, că suntem “dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Adunarea Deputaţilor a votat o moţiune, cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri. 

Intrată în război, în primăvara lui 1877, Armata română a triumfat pe câmpul de luptă, cucerind pe rând redutele otomane de la Plevna, Griviţa, Opanez, Smârdan, Vidin. Câştigată cu jertfa a peste 10.000 de ostaşi, independenţa ţării avea să reprezinte un imbold moral pentru înfăptuirea Marii Uniri. 

Independenţa s-a produs după aproape cinci secole de luptă împotriva dominaţiei otomane, după rezistenţa opusă celorlalte imperii expansioniste, care devastau periodic teritoriul Ţărilor Române, după revoluţiile din 1821 şi 1848 şi după unirea Moldovei cu Muntenia, în anul 1859.

 

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Controale în forță ale poliției pe DN1. Ce s-a întâmplat de fapt

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în cursul zilei de marți, o amplă acțiune...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect