6.3 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Locurile 6 şi 8 pe ţară pentru baschetbalistele sibiene

Cele mai citite

Baschetul feminin sibian a terminat pe ultimul loc la cele două turnee finale la care a participat în Bucureşti. În ciuda acestui insucces din capitală, totuşi pentru echipa de U18 a lui Călin Anton şi U15 a lui Lucian Negru, rezultatele sunt bune având în vedere situaţia sportului în oraşul nostru, precum şi forţa adversarelor în toate compartimentele, mai ales cel financiar. Nu numai atât, ci ambele formaţii s-au deplasat fără cele mai bune jucătoare din cauza unor accidentări, sau le-au avut practic într-un picior.

Laura Suciu cea mai bună recuperatoare din tot campionatul. Accidentări în lanţ!

Publicitate

Primele au început fetele de la U15, care în 28 aprilie-3 mai s-au clasat pe locul 8. Rezultatul din ultimul act a fost dezamăgitor pentru antrenorul sibian, iar arbitrajul, mai mult decât « curios ». Chiar şi aşa, CSŞ Sibiu a plecat cu o victorie importantă împotriva celor de la Timişoara, a treia clasată, iar Laura Suciu a încheiat campionatul în postura de cea mai bună recuperatoare la categoria ei de vârstă, având 125 de intercepţii.

Apoi au urmat în 9-12 mai, baschetbalistele mai mari, sub 18 ani. Ele au fost înfrânte în toate cele 5 partide disputate. Mădălina Geleriu s-a remarcat fiind a treia marcatoare a concursului, după nişte evoluţii foarte bune.
Călin Anton (antrenor CSŞ Sibiu) : “Am terminat pe acelaşi loc ca acum 2 ani. Este un rezultat bun în condiţiile în care cele mai bune jucătoare, Antonia Radu şi Sabina Armenean au fost accidentate, plus alte probleme de lot şi uzura mare care ne-a produs mult ghinion.”

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Guvernul a decis: Își va asuma răspunderea pe proiectul pensiilor magistraților

Daniela ArnăutuPremierul României, Ilie Bolojan, a anunțat, vineri, 25 noiembrie 2025, că marți, Executivul își va asuma răspunderea pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect