5 oraşe diferite, peste 300 de studenţi angrenaţi în această competiţie şi mai bine de 350 de goluri înscrise. Acesta este bilanţul Campionatului Naţional Universitar de Fotbal 2013, un campionat care a ajuns la finalul celei de-a treia ediţii. După patru turnee zonale şi un turneu final, cea mai bună echipă angrenată în competiţia organizată de Student Sport s-a dovedit a fi cea a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
În perioada 21-24 mai, cele mai bune opt universităţi şi-au disputat la Sibiu titlul de campioană naţională universitară la fotbal. La acest turneu final au participat primele două echipe clasate la etapele zonale desfăşurate la Alba-Iulia, Bucureşti, Timişoara şi Iaşi. Timp de trei zile, la Sala Transilvania au avut loc peste 15 meciuri între echipe din Sibiu, Târgu Mureş, Alba-Iulia, Timişoara, Bucureşti şi Iaşi. Cele opt echipe care s-au întâlnit la Sibiu sunt: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Petru Maior” Târgu Mureş, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Universitatea Politehnică Timişoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Universitatea Politehnică Bucureşti şi Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti. Dacă finala mică a fost una plină de emoţii, în finala mare gazdele s-au impus fără probleme cu scorul de 3-1. La cea de-a treia participare la această competiţie, sibienii reuşind să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, fiind încoronaţi cu titlul de campioni naţionali universitari. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Claudiu Kifor, prorector al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Ioan Hămbăşan, preşedinte al CSU Voinţa Sibiu, şi de membrii Generaţiei de Aur, Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu şi Fane Preda. Pe lângă premierea celor trei echipe clasate pe podium, au mai fost acordate şi patru premii individuale. În urma voturilor primite de la antrenori, arbitri şi organizatori, titlul de cel mai bun jucător i-a revenit lui Alin Nealcoş de la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş. Cel mai bun portar a fost desemnat Răzvan Cătinean, tot de la Târgu Mureş. Echipa cea mai civilizată şi care a dat dovadă de cel mai mult fair-play a fost echipa Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti. Acelaşi Alin Nealcoş a primit titlul de golgheter al turneului final, marcând un total de 8 goluri. La încheierea competiţiei a fost jucat şi un meci tradiţional, demonstrativ. De două ori câştigător al Ligii Campionilor, Miodrag Belodedici a mărturisit că: „Ne bucurăm să vedem cum competiţia creşte de la an la an şi că putem pune umărul la dezvoltarea ei. Este o plăcere pentru noi să fim în rândul tinerilor.”
Pe lângă spectacolul oferit de aceşti fotbalişti legendari, publicul a fost încântat şi cu o reprezentaţie de cheerleading oferit de semifinaliştii concursului „Românii au talent”, Majoretele de la Râşnov. „Competiţia din acest an s-a dovedit mai echilibrată ca niciodată, fapt care ne motivează să mergem mai departe şi, de ce nu, să speram la un campionat care să se desfăşoare pe sistemul tur-retur.”, a declarat preşedintele Asociaţiei Student Sport, Adrian Socaciu.