7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Blăjelul a îmbrăcat haine de sărbătoare în acest weekend

Cele mai citite

Comuna Blăjel a îmbrăcat şi ea haine de sărbătoare în acest weekend. Un întreg şir de manifestări a avut loc la Căminul Cultural, unde cei prezenţi au degustat produse tradiţionale, pregătite special cu această ocazie. Dacă în faţa căminului au fost prezente atelierele meşteşugarilor şi un mic loc de joacă improvizat pentru cei mici, în interior a defilat o paradă a portului popular şi a avut loc diverse spectacole.

Pentru că unde nu este muzică, nu este nici voie bună, pe scenă au urcat diverşi solişti, printre cei mai importanţi numărându-se Junii Sibiului, Costel Popa, Alina Pinca şi Mariana Anghel. De asemenea, prezent pe scena  a fost şi Cristian Pomohaci, care a susţinut un recital. Amatorii de film au avut ocazia să urmărească două episoade din serialul „Dimineţile lumii: SUA şi Senegal”,  dar şi un episod din mini-seria „Esperanto, copiii apei”, în cadrul Caravanei Astra Film, care a ajuns la ultima destinaţie.

La eveniment au luat parte oficialităţile comunei, deputatul Gheorghe Roman, dar şi Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

“Vreau să-i mulţumesc din suflet preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, pentru că s-a gândit la noi, să organizăm pe Târnave la Blăjel. Până acum aşa festival nu am avut şi sperăm ca în anii următori să facem mai multe ediţii. Personal, m-am îmbrăcat în alb, cu inima deschisă pentru comunitatea din Blăjel, pe care o păstoresc de peste 20 de ani”, susţine Toader Roman, primarul comunei Blăjel.

“Cred că Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu pe cele 5 zone etnofolclorice, a început să-şi atingă obiectivele. Se construieşte în fiecare primăvară şi toamna să le facem cunoscute şi cât mai mulţi turişti să vină să vadă spectacolele artistice dar şi acţiunile culturale. Cu această ocazie trebuie să dezvoltăm trasee turistice, peste 800.000 de mi de turişti vizitează Sibiul, motiv pentru care trebuie să descopere frumuseţile judeţului şi astfel să contribuim la dezvoltarea economică a zonelor şi localităţilor din judeţ”, susţine Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

“În urmă cu două săptămâni am venit la Blăjel, la un eveniment cultural “Moştenire din bătrâni”, iar astăzi mă aflu din nou aici, la acest eveniment extrem de important în nordul judeţului Sibiu. Nu pot decât să mă bucur că există oameni care apreciază folclorul şi care vor să promoveze cântecul şi jocul popular românesc”, susţine deputatul Gheorghe Roman.

Aceste manifestări fac parte din calendarul ”Zilele Culturale ale judeţului Sibiu”, organizat de către Consiliul Judeţean Sibiu.

 

 

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Spectacol grandios de Ziua Națională la Sibiu. Nicolae Furdui Iancu, Mariana Anghel, Ionuț Dolănescu și Andra printre invitați

Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Mariana Anghel sau Andra sunt printre invitații spectacolului de Ziua Națională de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect