7.9 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

Gara din Mediaş, într-un plin proces de modernizare

Cele mai citite

Gara din municipiul Mediaş este într-un plin proces de modernizare. Este vorba despre un proiect finanţat cu fonduri  europene, reabilitarea integrală a linei de cale ferată Braşov-Simeria, componentă a coridorului IV paneuropean, staţia CFR  Mediaş făcând parte din tronsonul Aţel-Micăsasa. În momentul de faţă se execută lucrări de modernizare în interior la săli  de aşteptare, case de bilete şi în spaţiile tehnologice din cadrul clădirii, iar in exterior la peroane şi linia de cale ferată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR, Oana Brînzan, un aspect foarte important al proiectului îl reprezintă extinderea  tunelului pietonal până la linia cu numărul şase dar şi amenajarea unor rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi.

Publicitate

„Lucrările de modernizare a clădirii de călători din staţia Mediaş reprezintă un proiect care face parte din programul de  reabilitare a tronsonului Aţel-Micăsasa. Lucrările de modernizare a staţiei Mediaş prevăd reabilitarea spaţiilor destinate  publicului călător, ceea ce înseamnă: săli de aşteptare, case de bilete, sala mama şi copilul, reabilitarea spaţiilor  tehnologice din cadrul clădirii, lucrări exterioare cum ar fi: peronul principal în primul rând şi peroanele intermediare de la  liniile 3 şi 4, respectiv între liniile 5 şi 6. Aceste lucrări vor presupune modernizarea peroanelor existente cu copertine,  precum şi rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Va exista şi un tunel pietonal, extins până la linia 6. De  asemenea, între liniile de cale ferată va exista un gard de protecţie”, susţine Oana Brînzan, purtătorul de cuvânt al  Companiei Naţionale de Căi Ferate.

Termenul de finalizare conform graficului de execuţie este luna decembrie a anului în curs pentru lucrările la clădirea de  călători şi octombrie 2014 pentru lucrările exterioare care presupun peroane, copertine şi tunel pietonal.

Valoarea proiectului este de 5 miliarde de lei, dintre care 3,3 miliarde cofinanţat de Uniunea Europeană.

 

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Revolter, concert aniversar la un deceniu de existență

Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19, trupa sibiană Revolter organizează, la un club cunoscut din Sibiu (strada Nicolae...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect