Dulca se îndepărtează de retrogradare, dar îşi lasă echipa preferată acolo

Publicitate

Cele mai citite

Victoria lui Gaz Metan Mediaş împotriva Universităţii Cluj (2-1) de sâmbătă este cu două tăişuri pentru Cristian Dulca. Pe de o parte a fost o zi fericită pentru tehnicianul Gazului Metan, datorită celor trei puncte şi celei de a doua victorii consecutive. Pe de o altă parte a fost o zi tristă, pentru omul şi suporterul declarat al şepcilor roşii. Cu accest succes, echipa sa actuală a acumulat nouă puncte şi s-a îndepărtat de nisipurile fragile ale retrogradării şi de sentimentul că orice punct pierdut poate cântări enorm chiar şi la începutul campionatului. Victorie care i-a împins pe universitari şi mai jos, având numai două puncte după 8 etape, şi mari probleme în viitor.

 

Cristi Dulca a evoluat la Universitatea Cluj în sezonul 2001-2002 în postura de jucător, şi a avut două mandate ca antrenor (2009-2010 şi 2012-2013). El a întâlnit situaţii problematice şi acolo, înfruntându-se cu vremuri grele, exact ca şi începutul de campionat pe banca medieşenilor. Născut în Cluj, Dulca a fost principalul artizan al revenirii lui U pe prima scenă a fotbalului românesc.
                       

spot_img
Ultimele știri

Încă o victimă a birocrației administrației municipiului Sibiu. Primăria se spală pe mâini în Lacul lui Binder și lasă să moară încă o afacere...

În ciuda promisiunilor repetate de digitalizare, debirocratizare și sprijinirea antreprenorilor locali în desfășurarea optimă a activității lor, prăpastia dintre...

Știri pe același subiect