9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Anul universitar începe cu 40% mai puțini studenți

Cele mai citite

Aceleași prețuri pentru cazare și masă ca anul trecut, fără fond de rulment, cu facultăți care se bucură de un număr mare de studenți și altele care întâmpină de la dificultăți la situații critice, cu 40% mai puțini studenți ca în alți ani, situații financiare precare, aflate la mâna Gvernului și a Ministerului. Așa începe anul universitar 2013 – 2014. 

În 1 octombrie se dă startul noului an Universitar. Situația Universității „Lucian Blaga” a fost pusă pe tapet într-o conferință de presă  la care au fost prezenți Ioan Bondrea, rectorul Universității și prof. Liliana Popescu, coordonatorul evenimentului ce va marca începerea noului an universitar. Conform rectorului, anul universitar 2013 – 2014 nu pare a fi unul ușor, în primul rând din punct de vedere financiar. Ioan Bondrea spune că în învățământul superior din România există o „subfinanțare acută”. Din acest motiv, conducerea universității va face tot posibilul să atragă fonduri prin proiecte bine gândite și care să atragă fonduri europene. Studenții primesc însă, o veste bună. Tarifele rămân aceleași ca anul trecut atât la cazări, cât și la mâncare, iar fondul de rulment a fost desființat. Cu privire la locurile ocupate în facultățile aparținătoare Universității „Lucian Blaga”, rectorul spune că în ultimii ani s-a observat o scădere a numărului de studenți, însă această scădere nu este considerată a fi îngrijorătoare până în momentul de față. „De câțiva ani buni scăderea numărului de studenți a fost evidentă în cadrul Universității. Dacă acum 5,6 ani se înscriau 24 de mii de studenți, cifra de astăzi ajungem undeva la 15 mii, 15 mii și jumătate de studenți înscriți. Eu spun că este un optim, care în condițiile actuale din România cu siguranță nu va crește în anii viitori. Există preocupări deosebite din partea Universității de a aduce cât mai mulți studenți străini, de a construi cât mai multe programe postuniversitare, astfel încât să aducem totodată și venituri în universitate”, a declatat rectorul.

Publicitate

În urma afișării aproape finale a ocupării locurilor în facultăți, situația se prezintă astfel: la nivel de licență au fost scoase la concurs 1720 de locuri bugetate și 2450 de locuri cu taxă. Dintre acestea s-au ocupat 1643 la stat și 1043 de locuri cu taxă. Facultatea de Inginerie (641) din punct de vedere al numărului de locuri ocupate se află pe primul loc , însă nici cele Socio-Umane (373),Științe Economice (321) sau Medicină (302) nu stau rău. Pentru masterat a fost scoase la concurs un total de 934 de locuri la bugetare și 1951 cu taxă. S-au ocupat 902 locuri bugetate și 787 cu taxă. Rectorul a anunțat că există în continuare forma de învățământ la distanță și cea cu frecvență redusă, iar până în momentul de față s-au înscris  732 de studenți. Ca o concluzie, Ioan Bondrea a recunoscut că a observat de ani buni o tendință de declin a domeniilor umaniste, punâdu-l pe seama  posibilităților limitate de angajare după terminarea facultății.  De asemenea, rectorul Universității a atras atenția asupra faptului că elevii de liceu nu sunt consiliați sau informați pentru o alegere corectă a facultății pe care să o urmeze. De aici acuză un abandon de circa 20% al studenților, care după unul sau mai mulți ani de facultate își dau seama că nu asta și-au dorit și renunță. Acesta este motivul pentru care în noul an universitar se va punde accent pe integrarea elevilor de liceu în viața studențească pentru a putea alege corect. 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Fără precedent: CSM face plângere penală împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sesizează organele abilitate pentru a cerceta declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu.Gheorghiu cea care a spus...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect