Pe vremea când în România se făcea ȘCOALĂ, nu “școala de școală” ca acum, între altele, copiilor din primele clase li se citeau basme. Nu de distracție, ci pentru că învățau să fie atenți și curioși, basmul le dezvolta imaginația, competența lingvistică și, mai presus de orice … CARACTERUL ! De altfel, și Einstein pare să fi spus “dacă vreți să aveți copii deștepți, citiți-le basme”. Și să vedeți cum gândește unul căruia i s-au citit.
Vorbii deunăzi cu un prieten român pe pământuri franceze. Băiat simplu, cu doar două facultăți și vreo trei limbi străine, cu cinci invenții și 14 ani de rezistență postdecembristă în cercetarea din România. Cine l-a pus ? În Japonia ar fi cercetat pe 80% din PIB ! Așa , la el acasă a ajuns taximetrist. Când a aflat că trebuie să-și obțină anual licența pe taxe grele și dosare cu grosimi variabile între 3 și 5 centimetri a știut că e timpul s-o ia din loc. Acum conduce cu o mână pe volan și un cot pe geam o prea cochetă pensiune la țărm de Atlantic, ospitalier ca toți străbunii lui români, un discret laborator de parfumuri și o mică școală de duminică , unde citește basme copiilor francezi, că și lui i s-au citit tomuri.
Că românul încă mai e isteț și capabil să ia rapid decizii în orice situație, nu contestă nimeni. Rabdă el ce rabdă și când se-ngroașă gluma o ia la picior, adică se orientează în spațiu , sau își …introduce (ca să mă exprim elegant) picioarele, adică se orientează în timp. Drept e că o ia mereu de la capăt. “ Dar decât să bată pasul pe loc, mai bine-și ia picioarele la spinare” , zice prietenul meu de pe tărâmuri franceze, înțelepțit de noul statut de român respectat în țara altora. “Da, numai că-și ia cu el și copiii, biserica, nevasta, școala, slana, brișca și basmele și asta nu e bine. În golul rămas năvălesc pustahalele”, zic eu, încercând o sensibilizare cu o expresie neaoș sibiană. “Oho, au și năvălit! Ba mai mult, vă conduc”, zice, cu regret și reproș voalat cum că noi, ăștia care nu ne părăsim țara, ce păzim aici, că doar de aia am ramas. “ Împăratul e gol, ca în basmul lui Andersen, iar voi ar trebui să stați zilnic în piețele publice, strigându-le în urechi capitolul 23 din Evanghelia după Matei, știi tu ăla cu : vai vouă cărturarilor și fariseilor fățarnici !…”. Ce să-i mai zic? Doar văd seară de seară cum câinele și pisica își dispută – în strânsă alianță –aceeași tibie la televizor.
“Nu ți-o fi dor de țară?”, îi zic, mizând pe ultimul argument. Zice : “Prea dor ! Dar dacă ungurii vor Ardealul, rușii petrolul, canadienii aurul, americanii gazele de șist, italienii pădurile, ucrainienii Delta, bulgarii culoarul patru, grofii castelele și haimanalele Europei pământurile românești, prea seamănă vremurile cu o mașină de tuns iarba, care-mi suflă în ceafă. Pe bune, n-am chef să ajung gazon englezesc !”
