12.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Victor Crivoi, pentru a doua oară campion la Pamira Open

Cele mai citite

Victor Crivoi  şi-a menţinut supremaţia la Sibiu. Tenismenul a câștigat pentru a doua oară consecutiv Pamira Open. El s-a impus din nou în oraşul nostru după ce a trecut în ultimul act al întrecerii de Vasile Antonescu, scor 6-4, 1-6, 6-4. Favoritul numărul 1 al competiției a avut un meci extrem de dificil împotriva lui Antonescu. Ieri, Victor a câștigat primul set cu 6-4, însă l-a pierdut fără drept de apel pe cel de-al doilea, 6-1. În decisiv s-a mers cap la cap.

Ambii jucători au reușit break-uri succesive. La 4-3 pentru Antonescu, Crivoi a făcut break și a egalat. Şi-a câştigat apoi serviciul și primele trei mingi din game-ul final. Antonescu s-a apropiat la 30-40, dar a trimis în out ultima minge, iar Crivoi a ridicat încă o dată trofeul deasupra capului. Cei doi jucători au fost premiați de primarul municipiului Sibiu, Klaus Johannis. Organizatorii turneului au pregătit, pentru spectatorii finalei, o tombolă cu premii. Au fost trase la sorți 3 tabere de vară de o săptămână pentru copii, fiecare în valoare de 200 de lei, 3 ore de tenis cu directorul TC Pamira, Marius Vecerdea, 10 ore de tenis cu antrenorii clubului și câte trei rachete de tenis, fiecare în valoare de 200 de lei. Pamira Open este un turneu organizat de Tenis Club Pamira în cadrul proiectului Sibiu Open, ce conține trei turnee internaționale, Women`s Open (feminin), Pamira Open (masculin) și Sibiu Open (masculin). Primele două turnee au premii totale în valoare de 10.000 de dolari fiecare în timp ce Sibiu Open are premii în valoare de 65.000 de dolari. Evenimentul este cofinanțat de Primăria și Consiliul Local Sibiu. 

Publicitate

 

spot_img
Ultimele știri

FOTO – De la jucării la inteligență artificială: grădinițele din Mediaș intră în era digitală

Două grădinițe din Mediaș fac un salt spectaculos spre educația viitorului, după o amplă investiție din fonduri europene care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect