Bebelușii cu vârsta până la 2 ani sunt așteptați să participe la tradiționalele concursuri organizate de Ziua Sugarului: Cross-ul Bebe, pe mochetă (de-a buşilea), Cross-ul Bobocel, Miss şi Mister Bebe, Miss şi Mister Bobocel. Evenimentul, ajuns la cea de-a IX-a ediție are loc duminică, 6 iulie, între orele 10 și 18, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona Etno Tehno Parc (intrarea dinspre Grădina Zooogică). În plus, și părinții vor avea parte de concursuri instructive şi distractive (Mămica ŞtieTot, Tăticul Priceput), dar şi de ședințe de consiliere pre- şi postnatală și parenting – arta de a fi părinte.
„Asociația Mâini Unite – din dragoste pentru copii va pune la dispoziția mamelor care alăptează un cort special amenajat în acest scop și va oferi consiliere specifică pe tot parcursul evenimentului. Consilierul în alăptare Gabriela Stănescu va aborda tema adaptării alăptării la puseele de creștere și cunoașterea ritmului copilului. Vor fi înmânate broșuri conținând informații despre diversificarea alimentelor și consiliere psihologică în diferitele probleme specifice vârstelor de 0-2 ani”, transmit organizatorii.
Câștigătorii locurilor I la concursurile evenimentului vor primi câte o ședință gratuită de consiliere psihologică pentru copil și familie, susținută de psihologul clinician Oana Vasiu. În cadrul evenimentului, un centru de învățare a limbrii engleze va organiza diverse ateliere, activităţi şi jocuri în limba engleză, punctul forte constituindu-l prezentarea interactivă a cursurilor în limba engleză pentru bebeluşi. De asemenea, reprezentanții Agenției Naționale Antidrog vor sensibiliza un număr cât mai mare dintre participanţii la eveniment prin implicare în activităţi specifice de prevenire a consumului de droguri legale şi ilegale, de substanţe noi cu efect psihoactiv, denumite generic „etnobotanice” şi vor pleda pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos, ce implică un grad mărit de responsabilitate civică. Accesul este gratuit pentru familiile (2 însoțitori) cu copii între 0 și 3 ani. De asemenea, vor avea intrare liberă copiii cu vârsta de până la 14 ani.




