Medieşean internat în spital după ce a fost bătut de un localnic

spot_img
Cele mai citite

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Mediaș a fost reținut, marţi, de către polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, fiind cercetat penal pentru lovire sau alte violențe.

Medieșeanul este bănuit că, în 12 iunie, în jurul orei 4, pe fondul consumului de băuturi alcoolice dar şi a unor neînţelegeri, a agresat fizic un bărbat lovindu-l cu un corp dur în zona capului. În urma agresiunii, bărbatul bătut, un medieșean în vârstă de 50 de ani, a suferit leziuni traumatice care necesită un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicaţii.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de marţi, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca agresorul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş cu propunere de arestare preventivă.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cinci marinari, de pe nava avariată în Marea Neagră, transportați la spital. Opt persoane sunt dispărute

Cinci membri ai echipajului unei nave comerciale avariate în Marea Neagră au fost transportați la spital, după un incident...

Știri pe același subiect