Asociația Energia Inteligentă a lansat un nou proiect „Gătit în cuptorul solar”, prin care își propune să tragă un semnal de alarmă asupra caracterului limitat al resurselor energetice și al nevoii de a ne îndrepta atenția din ce în ce mai mult aspra surselor de energie regenerabilă.
Elevi de liceu de la “Stephan Ludwig Roth” și Colegiul “Școala Națională de Gaz” s-au întrecut, miercuri, în realizarea celor mai bune cuptoare solare care au fost testate în cadrul primului eveniment de acest gen din România.
O echipă formată din trei elevi de la Liceul Stephan Ludwig Roth care a construit un cuptor solar din oglinzi, a câștigat marele premiu de 1.000 euro al evenimentului „Gătit în cuptorul solar”. Echipa formată din Andrei Alexandru Paul, Jeworrek Oliver și Lorinczi Albert, conduși de profesorul Marius Gosa a ales să gătească pui înăbușit cu capere și roșii cherry.
Reprezentanții Asociației Energia Inteligentă susțin că deciziile luate la nivel european pentru atingerea obiectivului de neutralitate climatică vor revoluționa sectorul energetic și vor schimba lumea, construind un viitor sustenabil pentru generațiile viitoare.
Responsabilitatea în ceea ce privește energia viitorului este a tuturor și fiecare dintre noi poate fi parte din soluție prin deciziile stilul de viață pe care îl adoptă. Prin proiectul „Gătit în cuptorul solar” Asociația Energia Inteligentă vrea să tragă un semnal de alarmă asupra caracterului limitat la resurselor energetice clasice și asupra nevoii crescânde de a arăta mai multă deschidere față de sursele sustenabile de energie.
FOTO: Feri Teglaș