Viitorul loc de joacă din municipiul Mediaş, în zona Wewern, prinde tot mai mult contur.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local se află hotărârea privind aprobarea proiectului la faza de studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Amenajare loc de joacă pentru copii – cartier Wewern”. După ce anii trecuţi municipalitatea locală a achiziţionat un teren pentru amenajarea locului de joacă, proiectul face acum un pas important prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a studiului de fezabilitate.
Municipalitatea medieșeană și-a propus amenajarea unui nou loc de joacă. După ce anii trecuţi au fost inaugurate locuri de joacă în cartierele Vitrometan şi Gura Câmpului, municipalitatea vrea să mai amenajeze un astfel de spațiu pentru cei mici, pe strada Wewern. Autorităţile locale au achiziţionat şi un teren în suprafață de 2.500 de metri pătrați care urmează să fie amenajat cu aparate de joacă pentru cei mici.