7.9 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cele mai bune școli din Sibiu, după notele la Evaluarea Națională în 2022

Cele mai citite

Școlile „Ioan Slavici” și „Nicolae Iorga” sunt singurele în care au fost obținute medii de 10 la Evaluarea Națională din acest an, înainte de contestații, însă Brukenthal și Lazăr domină prin numărul de rezultate obținute, având mai multe note de 10 la materiile de examen.

Colegiul Național Samuel Von Brukenthal este unitatea școlară cu cei mai mulți elevi cu medii cel puțin 9, la ambele materii de testare, la Evaluarea Națională din acest an, potrivit datelor afișate de Ministerul Educației. Cu 30 de elevi care au primit peste 9 atât la Limba Română, cât și la Matematică, colegiul depășește Școala Nicolae Iorga și Colegiul Gheorghe Lazăr aflate la egalitate, cu 26 de elevi cu note de cel puțin 9 la ambele materii.

Note de 10 în Sibiu, la Evaluarea Națională

Cei mai buni copii au fost cei care au luat cel puțin o notă de 10 la unul dintre examene, fiind nu mai puțin de 65 de note maxime, în acest an, în județul Sibiu. La Matematică au fost 37 de elevi cu 10, dar și alți 10 elevi cu 9,90 și unul cu 9,95. Cele mai multe note de 10 la Matematică au fost la Gheorghe Lazăr.

La Limba și Literatura Română, doar șapte note de 10 au fost acordate, trei dintre ele fiind ale elevilor de la Nicolae Iorga. Au mai fost înregistrate 18 note de 10 la limba germană, pentru copiii care au susținut și acest examen.

Reamintim că doar trei copii, de la școlile Ioan Slavici și Nicolae Iorga au obținut medii 10, având note de 10 la ambele teste.

În total, au fost 289 de copii din Sibiu care au primit note peste 9 atât la Limba română, cât și la Matematică, cele două probe principale. Elevii care au studiat la școli cu predare în limba maternă, alta decât româna, au susținut examen și la această materie, care a contat la media generală.

NOTA REDACȚIEI: Deoarece au fost comentarii legate de modalitatea prin care au fost selectate notele și cea prin care au fost calculate mediile, precizăm că am folosit notele din site-ul oficial al Ministerului Educației, de unde am selectat DOAR elevii care au avut cel puțin nota 9 la una dintre probele de bază, limba română sau matematică. Într-o primă selecție, am extras primele 200 de medii în ordinea descrescătoare, ulterior am completat cu TOATE mediile peste 9, din care am selectat doar copiii care au obținut minim 9.00 la AMBELE probe.

Școala cu cei mai mulți elevi care au primi note de minim 9 la ambele examene (fără a lua în calcul limba germană) a fost Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal”.

Următoarele licee în clasament sunt Colegiul Național Nicolae Iorga, cu 34 de elevi, Colegiul Național Gheorghe Lazăr, cu 33 de elevi, Colegiul Național O. Goga, 24 de elevi, și Școala Gimnazială nr. 4, cu 22 de elevi care au obținut minim 9,00 la fiecare dintre cele două examene, română și matematică.

În tota, sunt 49 de școli din județul Sibiu care au avut cel puțin un elev cu note de minim 9 la cele două materii analizate de noi.

Clasamentul școlilor cu cele mai multe note peste 9 (la ambele materii)

COLEGIUL NAȚIONAL „SAMUEL VON BRUKENTHAL” SIBIU       36

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE IORGA” SIBIU     34

COLEGIUL NAȚIONAL „GHEORGHE LAZĂR” SIBIU 33

COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” SIBIU    24

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR, 4 SIBIU       16

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU” MEDIAŞ          13

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „CIREŞARII” MEDIAŞ            10

După media obținută (doar pe baza rezultatelor elevilor cu cel puțin 9 la fiecare dintre materii), cele mai bune licee din oraș au avut următoarele medii: Brukenthal – 9,56, N. Iorga – 9,52, la fel și Gheorghe Lazăr, Școala nr. 4 – 9,49, O.Goga – 9,47.

După cum se vede, diferența acestor medii este extrem de mică și arată cât de mare este echilibrul notelor obținte de elevii acestor școli.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Cea mai mică inimă artificială din lume, creată de studenţii români, premiată la o competiție globală

Un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a dezvoltat cea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect