3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ambasadorul Japoniei, la deschiderea FITS 2022: „Felicitări pentru efortul uriaș de a pregăti această ediție în vremuri atât de tulburi!”

Cele mai citite

Astăzi, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a început capitolul cu numărul XXIX. Deschiderea oficială a FITS s-a desfășurat la noul sediu NTT Data Romania, companie niponă ce este partener de inovație în cadrul Festivalului. Printre invitații de marcă prezenți la eveniment s-a numărat și E. S. Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei în România.


Acesta a apreciat, înainte de toate, implicarea și dăruirea echipei FITS, care, de fiecare dată, surprinde cu inovație, de la o ediție la alta.
Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, i-a mulțumit ambasadorului pentru prietenia Japoniei.
Excelența Sa Hiroshi Ueda se află pentru a doua oară la FITS, prima dată fiind în 2021. „Anul trecut am venit la FITS pentru prima dată și sunt foarte fericit că am revenit acum”, a spus amabsadorul Japoniei în România.
„În primul rând, îl felicit pe domnul Constantin Chiriac și pe echipa sa pentru implicare și munca depusă, pentru pasiunea cu care organizează FITS de atât de mult timp, dar mai ales pentru efortul uriaș de a pregăti ediția a XXIX-a, în vremuri atât de tulburi, sub motto-ul Frumusețe. Japonia se mândrește că a fost una dintre primele state invitate să ia parte la festival, încă de la primele ediții. Anul acesta, FITS are multiple semnificații. Japonia este o țară a frumuseții. 2022 este un an special pentru relația dintre Japonia și România. În 2021, am sărbătorit 100 de ani de relații diplomatice între Japonia și România, iar anul 2022 este primul dintre următorii 100 de ani de prietenie între țările noastre”, a spus ambasadorul, în deschiderea oficială a FITS, găzduită în noul sediu NTT Data Romania.

Recomandările E. S. Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei în România, pentru FITS

Acesta a făcut și câteva recomandări privind spectacolele susținute de artiștii japonezi. De altfel, Yamamoto Noh Theatre, „esența frumuseții japoneze”, după cum o numește E. S. Hiroshi Ueda, a susținut un spectacol inedit, ce a reînviat una dintre cele mai vechi forme de teatru tradițional japonez, inclusă în patrimoniul UNESCO. Teatrul Noh a luat naștere în urmă cu aproximativ 700 de ani și rămâne cea mai veche formă de teatru cu măști care a supraviețuit în lume, jucând un rol esențial în formarea identității culturale a Japoniei
Alte reprezentații aduse de japonezi vor fi susținute de Kawai Project, Mari Fukumoto și Makcim Fernandez, Tokyo Metropolitan Theater și Yamada Un Co., precum și Matsumoto Performing Arts Center, care vor susține spectacole indoor sau online.
Mai mult decât atât, vor avea loc conferințe, seminarii și expoziții, inclusiv o conferință cu arhitectul de talie mondială Kengo Kuma, care va sublinia colaborarea îndelungată și fructuoasă dintre România și Japonia în sectorul cultural.
„Sper ca această ediție a superbului și incitantului Festival Internațional de Teatru de la Sibiu să consolideze o dată în plus legăturile puternice și stabile dintre Japonia și România”, este mesajul ambasadorului Japoniei în România.
NTT Data Romania, gazda evenimentului, are sediul central în Tokyo. Vineri, 24 iunie, a inaugurat noul sediu din Sibiu, iar printre cei prezenți s-au mai numărat Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, reprezentanți ai autorităților române și ai comunității culturale, precum și membri ai top managementului NTT Data.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect