5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Dans aerian și muzică simfonică, la final de FITS, în Piața Mare

Cele mai citite

FITS se apropie cu pași repezi spre finalul ediției 2022. Evenimentul va aduce în ultima seară un spectacol inedit. Filarmonica de Stat Sibiu va susține concertul de închidere a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, duminică, 3 iulie, începând cu ora 22, în Piața Mare. Muzicienii Orchestrei, alături de compania Aerial Strada (Spania/Argentina) vor da viață spectacolului „Project Sylphes feat. Orchestra”.

Timp de 50 de minute, publicul va urmări cu sufletul la gură evoluția dansatorilor în aer, în timp ce muzicienii Filarmonicii vor interpreta „Anotimpurile” lui Vivaldi în versiunea rescrisă de Max Richter în 2012.
„Suntem peste măsură de mândri că teatrul s-a întors acasă! Sediul Filarmonicii de Stat Sibiu, Turnul Gros, a fost primul teatru de pe teritoriul actual al României și unul dintre puținele din Europa de la acea vreme, care a găzduit primul spectacol în iunie 1788 și iată că astăzi avem bucuria de a găzdui aici Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mai mult decât atât, suntem onorați să dăm viață unuia dintre cele mai importante spectacole ale acestei ediții. Mulțumim pentru invitație domnului Constantin Chiriac și Îi invităm cu toată dragostea pe sibieni și pe turiști să trăiască alături de noi experiența Project Sylphes!”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.
Cristian Lupeș va asigura conducerea muzicală a orchestrei formate din: Marius Radu (concertmaestru), Lilia Radu, Daniel Bădăruță, Raluca Sfiriac, Nicolae Tărăcilă, Marinela Tărăcilă, Costin Urlățeanu, Eduard Dascaliuc (vioară), Ioana Șulț, Aurelia Mailat (violă), Mladen Spasinovici, Gabriel Oraveț (violoncel), Attila Fazakas (contrabas), Ileana Rotaru (harpă), Emese Kalman (clavecin).
În ipostază solistică, pe scena din Piața Mare se va afla violonista Tai-Ling Chi. Regia și creația spectacolului poartă semnătura lui Roberto Strada Walemberg, coregrafia este realizată de Melodía García, Helena Sánchez și artistele acrobate cu participarea baletului aerian (Andrea Varga, Helena Sánchez, María Palazón, María Serrano, Melodía García, Paloma Maciá, Paula Saiz, Rosa Ros, Saray Huertas).
Accesul publicului la eveniment este liber.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Modificări de trafic pentru evenimentele dedicate Zilei Naționale a României

În intervalul orar 09:30 – 10:30, traficul rutier pe Bulevardul Victoriei din Sibiu va fi închis pentru desfășurarea evenimentelor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect