Prezenţa la vot la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a fost relativ satisfăcătoare. Procentul de 58% înregistrat la Sibiu este mai mare decât media pe ţară, cotată la 53%, judeţul nostru clasându-se la acest capitol pe locul al doilea, după Ilfov, unde prezenţa la vot a fost de 65%.
Mobilizarea sibienilor la vot, părăsirea zonei de confort, a patului căldicel într-o zi de duminică arată că pentru unii voinţa de a face ceva pentru viitorul nostru a fost mai mare decât comoditatea. Am întâlnit puţini oameni în jurul meu, care să invoce diverse pretexte pentru că nu a ajuns la vot. Majoritatea mărturisea că şi-a folosit dreptul garantat de Constituţie – unii cu mândrie, alţii cu speranţă, alţii cu inima strânsă că s-ar putea să fi fost zadarnic. Şi totuşi – până la a spune că toată lumea a contribuit la alegerea viitorului preşedinte e cale lungă. Mai bine de 40% dintre sibieni nu s-au prezentat la vot. Iar dacă ţinem cont că aproape 10% din voturile din judeţ s-au cumulate pe liste suplimentare, constatăm că jumătate din populaţia judeţului Sibiu fie n-a fost convinsă de niciun candidat , fie n-a putut să participe, fie nu s-a motivate să şi acţioneze, nu doar să aibă o opţiune pe care să n-o mai concretizeze într-un vot.
Aceste categorii au primit însă o adevărată lecţie de la românii plecaţi la muncă în străinătate. Acei români n-au avut secţia de votare în cartier, poate la nici 5 minute de mers. Au avut secţii de votare organizate unele dintre ele la sute sau chiar mii de kilometri. Şi totuşi, cu toate că cel puţin temporar nu sunt afectaţi direct de măsurile pe care le va lua viitorul preşedinte al statului, s-au înghesuit să meargă la vot. Au înfruntat ploaia, au aşteptat la cozi formate pe sute de metri, au stat cu orele în frig, în vânt, aşteptând cu dor, precum robii fără țară de pe vremea lui Nabucodonosor, să simtă că fac parte din patria care nu le-a oferit posibilitatea să trăiască şi să muncească acasă.
Şi ei erau obosiţi, şi ei aveau nevoie să îşi încarce în acea zi liberă bateriile după o săptămână obositoare de lucru, şi ei erau dezamăgiţi de politicienii care n-au fost capabili să le asigure locuri de muncă decente, plătite corespunzător anilor pierduţi în şcoli şi facultăţi, şi ei ar fi dorit să nu le mai pese de cine se află la conducerea țării.
Au înţeles însă, că nu poţi aştepta rezultate diferite dacă tot timpul preferi să nu te implici şi îi laşi pe alţii să decidă pentru tine, au înţeles că dacă vor ca viitorul să fie diferit de ceea ce au acum, trebuie să acţioneze, chiar dacă acest lucru a presupus pentru unii un mare efort.
Iar faptul că în ciuda mobilizării lor exemplare, autorităţile din ţara lor n-au fost în stare să le garanteze un drept prevăzut de lege, nu i-a demoralizat, ci i-a încrâncenat şi mai tare să meargă şi în al doilea tur.
Mobilizarea exemplară a acestor români pribegi trebuie să ne determine pe toţi cei din ţară să mergem la vot. În fond, la noi nu sunt nici cozi, nici secţii la mii de kilometri depărtare, iar odată la câţiva ani, merită să ne rupem din timp o jumătate de oră pentru viitorul nostru.




