Patrimoniul cultural, în ipostaza sa de conservare, restaurare și redare circuitului zonei în perimetrul căreia se regăsește, a dat de fiecare dată bătaie de cap responsabililor Direcției Județene pentru Cultură și nu numai. De-alungul timpului, au existat tot felul de încercări, mai mult sau mai puțin eficiente, de a responsabiliza opinia publică și de a găsi soluții pentru a lega trecutul de moștenirea pe care o putem lăsa generațiilor de după noi.
Despre toate acestea și despre cum stă acum Sibiul la capitolul patrimoniu, l-am rugat să ne lămurească pe dr. Dan Nanu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Sibiu.
Patrimoniu extraordinar de mare și de bogat
Cu o moștenire istorică generoasă în ceea ce privește patrimoniul istoric și arhitectural, județul Sibiu este una din cele mai ofertante zone în perspectiva componentei dinamice, care poate reda viitorului parte din trecut. De ce e important, la modul cel mai pragmatic, patrimoniul cultural?
În primul rând, Direcția Județeană pentru Cultură este serviciul deconcentrat al Ministerului Culturii în teritoriu și are ca principal scop conservarea, restaurarea și promovarea patrimoniului cultural din respectivul județ și din aria geografică în care se regăsește acesta. Județul Sibiu are un patrimoniu extraordinar de bogat, pornind de la bisericile fortificate săsești și până la casele de lemn din Mărginimea Sibiului. Sau, trecând prin cele două situri UNESCO, de la Biertan și Valea Viilor, de la siturile arheologice de importanță națională și general-europeană, până la patrimoniul imobil și mobil regăsit în Complexul Național Muzeal ASTRA din Dumbrava Sibiului.
Ce determină apartenența unui obiect la patrimoniul cultural?
Dacă ne referim la patrimoniu imobil, sunt imobile aflate suprateran sau subteran, care au statut de monument, prin clasarea, în urma unui proces complex de evaluare. Aceste imobile se regăsesc în Lista Monumentelor Istorice, care se actualizează la fiecare cinci ani, iar județul Sibiu are, la ora actuală peste 1050 de monumente istorice, ansambluri, situri arheologice, case memoriale, monumente de for public.
Ultima actualizare fiind făcută în anul 2015…
La sfârșitul anului 2015, fiind publicată în luna ianuarie 2016, deci anul acesta ar trebui să fie actualizată lista la nivel național. Acesta însă e un fenoment foarte greoi, pentru că multe monumente nu mai există fizic astăzi pentru a se face declasarea lor; trebuie urmată o întreagă procedură, ca și în cazul clasării. Mai ales ținând cont de faptul că ele au fost clasate până în anul 2000 doar prin înscrierea pe o listă, fiind clasate ca și monumente prin publicarea acesteia în MONITORUL OFICIAL, situație ce face aproape imposibilă respectiva procedură.
Județul Sibiu are un patrimoniu extraordinar de mare și de bogat, păstrat în mare parte și datorită sașilor care au ființat pe aceste meleaguri până în anul 1989 și chiar imediat după momentul 1990. Plecând aceștia însă, patrimoniul se află în pericol, mai ales în zonele rurale, unde localitățile au fost ocupate, după plecarea sașilor, de către alogenii veniți din diferite colțuri ale țării, care nu au avut conștiința păstrării acestui patrimoniu. De aceea, rolul Direcției Județene pentru Cultură este cu atât mai mare, prin controalele pe care le facem, în vederea păstării acestui patrimoniu. Mai ales pentru că în ultimii trei ani nu s-a făcut niciun control, mai ales în zona rurală. Iar controalele pe care le facem anul acesta denotă că asupra patrimoniului se observă o intervenție brutală și masivă, prin invazia unor elemente nespecifice zonelor în care se află acesta. Ca, de exemplu, învelitoarea din așa-zisa țiglă din beton sau, mai rău, din tablă, placarea cu polistiren asupra clădirilor, geamurile termopan cu ramă de plastic și lavabilă care nu este pe bază de var. Ceea ce face ca monumentele să se degradeze mult mai rapid.
Autorități publice nepăsătoare
Cum colaborați instituțional cu autoritățile locale? Nu știu de ce am senzația că statutul de cenușăreasă pe care îl are, în general, cultura, se manifestă și mai abitir aici…
Cu toate că în Regulamentul de Organizare și Funcționare al Ministerului Culturii, respectiv al Direcțiilor Județene pentru Cultură, unul dintre principalele obiective este cel de colaborare cu autoritățile publice locale și cu alte instituții cu rol de protejare a patrimoniului ˗ cum ar fi Poliția Locală sau Poliția Județeană, Inspectoratul Județean în Construcții ˗, pot spune că în afară de Poliția Județeană, care are un compartiment denumit Serviciul de Investigații Criminale, cu câțiva ofițeri specializați pe patrimoniu, în ceea ce privește primăriile, mai avem de lucru. În sensul că la solicitările noastre repetate nu au răspuns mai mult de 20-25% dintre ele. Și aceasta ne îngreunează munca în ceea ce privește conservarea și păstrarea intactă a acestui patrimoniu și, mai ales, în ceea ce privește arhitectura sau modificarea arhitecturii. Iar în ceea ce privește patrimoniul mobil, în această perioadă suntem într-un plin proces de identificare a așa-ziselor muzee sătești, care au un patrimoniu destul de valoros, dar aflat în pericol, pentru că el nu este conservat și păstrat după regulile de funcționare ale unui muzeu, conform prevederilor cuprinse în Legea Muzeelor, din anul 2003. În acest sens, am transmis primăriilor, săptămâna trecută, o adresă prin care solicităm să ne spună dacă au pe raza lor muzee sătești, muzee școlare, muzee confesionale sau colecții particulare, pentru a le putea identifica și a-i îndruma pe proprietari, persoane fizice sau juridice, în a se înregistra după normativul Legii Muzeelor.
Patrimoniul construit, în interacțiunea sa permanentă și de durată cu mediul natural a dus, de cele mai multe ori, la degradare, din cauza lipsei resursei de întreținere… Ce soluții concrete avem în valorificarea unor astfel de monumente?
În primul rând, cel mai mare inamic al acestor monumente nu este trecerea timpului, ci nepăsarea omului sau reaua voință, pentru că sunt multe monumente lăsate în ruină, deliberat sau din lipsa fondurilor. De aceea noi îi îndrumăm pe proprietari către programele care asigură finanțare pentru restaurarea lor. Și aici, în primul rând, vorbim de Institutul Național al Patrimoniului, care și în acest an a oferit fonduri, de până la 200.000 lei, pentru astfel de proiecte. Suma nu este mare, însă este un început și de mare ajutor pentru monumentele aflate, efectiv, în colaps sau în precolaps. Iar din județul Sibiu s-a încadrat în acest program Biserica Evanghelică din Dobârca, ce a obținut, prin Consistoriul Evanghelic și Fundația Biserici Fortificate, fonduri pentru punerea cât de cât în siguranță a acestei biserici.
Apel la responsabilizare
E atât de complexă și, în aceeași măsură, atât de vagă noțiunea aceasta de responsabilizare! Da, putem decide asupra păstrării patrimoniului pentru generațiile următoare sau putem alege să asistăm la dispariția sa. Ce face diferența sau cum facem să apelăm concret și eficient la această responsabilizare?
Direcția pentru Cultură Sibiu își dorește să lanseze un program, un proiect de conștientizare în rândul populației a importanței păstrării patrimoniului sau a ceea ce a mai rămas din patrimoniul lăsat moștenire de generațiile anterioare, indiferent dacă au fost români, sași sau de alte naționalități. Și, în acest sens, dorim să mergem pe trei paliere:
– unul să fie conștientizarea, prin intermediul unor pliante (flyere), care să fie introduse în fiecare căsuță poștală și să ajungă astfel la fiecare cetățean al județului;
– al doilea demers se referă la un așa-zis concurs în rândul cetățenilor, prin intermediul unei publicații partenere, care să conțină un talon prin care aceștia să indice care sunt cele mai degradate monumente din județul Sibiu, în urma consultării Listei Monumentelor Istorice;
– iar al treilea palier se referă tocmai la îmbunătățirea relației cu administrațiile publice locale, în vederea protejării patrimoniului cultural mobil și imobil. În acest sens, vom face un ghid de bune practici privind conservarea și restaurarea anumitor imobile, fie că sunt monumente istorice sau clădiri cu valoare istorică din zona de protecție a monumentelor sau din zonele construite protejate, care sunt, de obicei, situate în centrul localităților, zone delimitate prin planurile urbanistice genereale ale localităților. Pentru că aceste planuri urbanistice generale repezintă constituția respectivelor unități administrativ teritoriale din punct de vedere arhitectural, arhitectonic și al construcțiilor. Eu aș propune chiar ca cetățenii, anumite firme sau ONG-uri să adopte câte un monument și, prin restaurarea lui, să fie scutiți de impozit. Dar despre acestea, vom veni cu detalii relevante la vremea respectivă.
Însă dacă se înțelege responsabilizarea, cred că nu vom mai vedea în curând în satele și orașele județului case vopsite în tot felul de culori stridente, sperăm că va dispărea tabla ondulată de pe acoperișuri și polistirenul, precum și termopanul cu ramă de plastic, elemente ce fac ca igrasia și mucegaiul să pătrundă, să persiste și să se dezvolte în asemenea clădiri, pentru că aceste căptușiri fac ca factorii dăunători să fie tot mai nocivi asupra acestor monumente sau clădiri cu valoare istorică.
Sunteți pregătit să vă faceți prieteni, prin aceste măsuri carer cu siguranță vor deranja oameni, instituții…?
Sunt situații în care chiar instituții ale statului sau societăți comerciale desprinse din acestea încalcă Legea 422/2001, a monumentelor istorice. Și dau aici cazul liniei înguste de cale ferată, așa-zisa Mocăniță, care este monument istoric, împreună cu tot ce este pe traseul ei. Și mă refer la podețe, cantoane, material rulant și așa mai departe. Este monument istoric din anul 2012, categoria B. Am aflat cu stupoare însă zilele trecute că aproape toate cantoanele de pe traiectul traseului Sibiu-Agnita au fost vândute către persoane fizice, fără ca Ministerul Culturii, prin Direcția Județeană pentru Cultură, să-și exercite dreptul de preempțiune, conferit de Legea 422, din 2001, privind monumentele istorice. Noi am făcut o adresă către Societatea Activelor Feroviare, care este proprietară a acestor cantoane, să o informăm că aceste vânzări sunt nule de drept, pentru că nu ne-au înștiințat pe noi, primăriile de pe traseu și Consiliul Județean, să ne exercităm acest drept de preempțiune.
În ceea ce privește ֦prieteniiˮ de care vorbiți, da, în ultima perioadă, cum spuneam, după trei ani în care nu s-au făcut controale, când am început astfel de demersuri, bineînțeles că au început și telefoanele să sune. Și cu cât controlul era mai amănunțit, cu atât telefonul suna mai de sus. Însă atâta vreme cât respectăm legea, nu avem de ce să ne temem, pentru că nu cred că cineva din județul și țara aceasta dorește să intervină pentru cei care disprețuiesc sau intervin brutal asupra patrimoniului cultural național.
