Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de pe rafturi a unor chipsuri bio, după ce s-au regăsit substanțe periculoase pentru organism.
Mega Image și Carrefour au retras de la vânzare mai multe loturi de chipsuri, după ce s-au găsit urme de alcaloizi tropanici în faina de porumb. Carrefour România retrage de la comercializare și recheamă Tortilla Chips și Tortilla Chips Chilli din gama Carrefour BIO.
„Rechemarea se aplică pentru produsul TORTILLA CHIPS 125G având următoarele numere de lot: 32014, 32069, 32070, 32096, 32154, 32181 și pentru TORTILLA CHIPS CHILLI 125 G cu următoarele numere de lot: 32015, 32048, 32073 și 32129”, anunță Carrefour.
Magazinele Carrefour din Sibiu unde se regăsesc aceste chipsuri sunt la următoarele adrese: COMUNA ȘELIMBĂR, DN1, KM 306, STR. RAHOVEI, NR. 45, STR. REVOLUȚIEI, NR. 1A, LOC. CISNĂDIE, STR. TIBERIU RICCI, NR. 1, SC. A, ET. PARTER, AP. 1, STR. MIHAI VITEAZU NR.5, STR. DR. ION MOGA NR. 18.
De asemenea, Mega Image a anunțat că produsele vizate sunt 64984 DLL BIO CHIPS TORTILLA NATUR 150G și 73282 DLL BIO CHIPS TORTILLA CHILI 150G. Lista magazinelor Mega Image din Sibiu unde se găsesc produsele sunt la următoarele adrese: CALEA GUȘTERIȚEI NR. 21‐23, STRADA MIHAI VITEAZU, STR. DOAMNA STANCA, NR. 35.
Persoanele care au achiziționat produsele sunt rugate să nu le consume și să le returneze la magazinul de la care le-au achiziționat. Aceștia vor primi banii înapoi, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Ce sunt alcaloizii tropanici
Alcaloizii tropanici sunt ingrediente naturale ale unor plante ce cresc sporadic pe suprafețele cultivate cu cereale, cu rol de a îndepărta dăunătorii. Alcaloizii tropanici nu au efect pe termen lung, dar pot duce la tulburări temporare, cum ar fi greață, somnolență și dureri de cap.