AFM: Mașinile mai vechi de 15 ani vor putea fi casate din septembrie

Cele mai citite

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) lansează în luna septembrie programul privind casarea mașinilor uzate. Proprietarii vor putea primi suma de 3.000 de lei.

Laurenţiu Neculaescu, Preşedintele AFM, a transmis că programul va avea o valoare de 500 de mlioane de lei și va fi implementat cu ajutorul unităților administrativ-teritoriale (UAT), potrivit G4Media.ro.

Câți bani vor obține proprietarii de mașini

„Acest program a rezultat în urma angajamentului României prin PNRR că până în 2026 vom casa un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Este un program prietenos cu mediul, dar nu ştiu cât de prietenos cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că noi vom acorda o primă de casare a unei maşini mai vechi de 15 ani sau cu o normă de poluare Euro 3 sau mai jos de Euro 3. Această primă de casare va fi de 3.000 de lei, din care 1.500 de lei suportă AFM, iar 1.500 de lei vor trebui suportaţi din bugetul propriu al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale”, a afirmat şeful AFM.

spot_img
Ultimele știri

Ursula, UE și SUA dau ordine, PSD și PNL execută? Diana Șoșoacă a lansat o cascadă de teorii ale conspirației

Diana Șoșoacă, președintele SOS România, susține că deja PNL și PSD au primit ordin de la șefa Uniunii Europene...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect