15.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

Premii pentru absolvenții de gimnaziu și liceu din Mediaș care au obținut note mari la examene

Publicitate

Cele mai citite

Absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a din municipiul Mediaş care au obținut la examenul de Evaluare Naţională, respectiv Bacalaureat cel puţin media 9,50 vor fi recompensaţi de către municipalitate şi Consiliul Local.

La ședința Consiliului Local din această lună, aleşii medieşenilor vor discuta proiectul prin care se propune ca absolvenţii de gimnaziu şi liceu care au obţinut cel puţin media 9,50 la cele două examene să primească o diplomă şi 1.500 de lei pentru fiecare elev cu o astfel de medie.

Un număr de 32 de absolvenți ai școlilor gimnaziale și liceelor din municipiu vor fi premiați, valoarea totală a premiilor fiind de 48.000 de lei. Premierea absolvenților cu rezultate bune şi foarte bune la cele două examene ar urma să se desfăşoare la sediul municipalităţii medieşene.

„An de an, elevii de pe raza municipiului Mediaş obţin rezultate foarte bune la Examenul de Evaluarea Naţională şi Examenul de Bacalaureat. În acest context, prin premierea acestora se urmăreşte încurajarea tinerilor să aibă o participare mai activă şi un interes sporit pentru ştiinţă şi cunoaştere, interes şi participare concretizate în alegerea şi construirea unor cariere de succes.
Pentru rezultatele remarcabile obţinute de elevii din unităţile şcolare din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Mediaş la Examenul de Evaluarea Naţională şi Examenul de Bacalaureat, consider oportun ca elevii să fie premiaţi, drept recompensă pentru efortul depus şi mulţumire pentru exemplul pe care îl dau comunităţii.

Publicitate

Pe lângă diplomele de excelenţă ce vor fi acordate cu acest prilej, tinerii absolvenţi, atât cei de liceu cât şi cei de gimnaziu, care au promovat examenele cu media peste 9,50 vor fi recompensaţi şi cu o sumă de bani îbn cuantum de 1.500 de lei/elev”, se arată în expunerea de motive care a stat la baza Hotărârii Consiliului Local Mediaș.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Începând de duminică șoferii pot sesiza online comportamentul agresiv al conducătorilor auto

Începând cu data de 27 octombrie 2024, pe aplicația M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secțiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) se vor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya