9.1 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

În valul șase de COVID, motivul principal de admisie în terapie intensivă a fost afectarea activității cardiovasculare

Cele mai citite

Managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iași, Dr. Florin Roșu, a declarat că profilul pacienților testați pozitiv cu Covid-19, care sunt internați la Terapie Intensivă, s-a schimbat.

Medicul Florin Roșu susține că în valul șase de COVID, pacienții de la ATI, pe lângă activitatea pulmonară, este afectată și cea cardiovasculară.

„Chiar vedem o schimbare importantă a profilului pacientului Covid admis în aceste secţii. Cei mai mulţi dintre ei sunt pacienţi cu vârste peste 75 de ani, cu necesar de oxigen de 10 până la 15 litri şi care cu suportul de oxigen ajung la saturaţii de peste 94%.

Afectarea pulmonară este necuantificată, minimă spre medie, cu leziuni pulmonare minore sau chiar fără acestea. Astfel de pacienţi au nevoie de monitorizare şi îngrijire în regim de terapie intensivă din cauza comorbidităţilor de care suferă şi care sunt decompensate de patologia Covid”, a declarat medicul, citat de Agerpres.

Publicitate

De asemenea, dacă în valul precedent motivul principal de admisie în terapie intensivă era descompunerea pulmonară, în această perioadă medicii se confruntă cu descompunerea cardiovasculară: ”Dat fiind faptul că marea majoritate a pacienţilor sunt în vârstă, aceştia prezintă comorbidităţi precum hipertensiune, fibrilaţii atriale, infarcte vechi, diabet, obezitate şi disfuncţii renale”, a explicat Florin Roşu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Tânăr de 26 de ani din Sibiu, condamnat la peste 4 ani de închisoare

Un tânăr din Sibiu va sta la închisoare mai bine de patru ani după ce a fost condamnat pentru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect