Alături de tineri artiști ai Sibiului, Dan Perjovschi va participa la acțiunea caritabilă “Duminica faptelor bune (împreună îi trimitem la școală)”, care se va desfășura în 28 august, cu începere de la ora 11:00, la Grădina Bis din Sibiu.
ONG-ul Bis este implicat într-o acțiune umanitară cu profil educațional în Africa (Uganda, Bibo, district Wakiso), sprijinind școlarizarea copiilor defavorizați. În Uganda, orice formă de educație se plătește, iar din păcate, multe familii nu își permit plata taxei de școlarizare, copiii fiind în acest fel nevoiți să abandoneze școala.
Strângerea de fonduri pentru școlarizarea unor copii din Africa
În luna mai a acestui an, artiștii Bis s-au mobilizat și alături de comunitate au reușit să trimită la școală patru copii din satul de junglă Bibo.
Demersul caritabil de duminică presupune strîngerea de fonduri pentru plata taxelor de școlarizare pentru trimestrul trei (ultimul din anul școlar ugandez, care începe în 5 septembrie).
În acest sens cei dornici sunt rugați să achizționeze bilet la spectacolul POVEȘTI AFRICANE (un spectacol pentru copii care se va juca duminică la ora 11:30, reprezentația fiind prima dintr-un șir de activități care se vor desfășura de-a lungul zilei). Linkul pentru bilete, aici: (De menționat faptul că portalul iabilet nu percepe comision).
Desfășurător “Duminica faptelor bune” (28 august 2022, Grădina Bis, Sibiu, str. Ștefan cel Mare nr.56)
11:00 – Deschidem poarta la Grădina Bis
11:30 – POVEȘTI AFRICANE (spectacol pentru copii/ bilete online aici: )
12:00 – Dan Perjovschi & his art (“My World – Your Kunstraum”)
13:00 – Live music cu Charlie Fălămaș (sau, de ce nu, muzică live cu Claudiu Fălămaș)
14:00 – Hai la masă! Uganda meets Romania/ Mâncare tradițională ugandeză (matoke) gătită de Shama Leah & mici învârtăți de fotograful Alin Praf
15:30 – Paul Bondane bate STEP! 16:00 – Chill music cu Matli MC.
Pentru cauza evenimentului “Duminica faptelor bune (împreună îi trimitem la școală)” se pot face donații inclusiv săptămâna viitoare în următoarele conturi:
RO59INGB0000999903176114 (ING)
RO22BREL0005601129760100 WISE (Libra Internet Bank S.A.)
RO96BREL0005507515520100 (Revolut)
Titular conturi: Bogdan Ioan Sărătean