1.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Bucatele și meșteșugurile din Țara Secașelor, vedete la Miercurea Sibiului

Cele mai citite

Ultima zi a săptămânii vine cu unul dintre cele mai importante evenimente din localitatea Miercurea Sibiului – „Bucate și meșteșuguri din Țara Secașelor”, ediția a IV-a. Evenimentul se va desfășura, duminică, 28 august, între orele 10-16.

La fel ca la precedentele ediții, acesta va avea loc în curtea Muzeului Țării Secașelor, unitate componentă a Muzeului ASTRA. Aici se vor reuni producători din zonă care vor comercializa produse precum: miere, pâine, tăieței, legume și fructe proaspete, sucuri naturale, brânză, murături, obiecte decorative etc.
Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor putea degusta varză călită cu carne la ceaun, pregătită de Cosmin Ignat, coordonator al Muzeului Țării Secașelor din Miercurea Sibiului și al acțiunii.
„Este vorba despre un preparat făcut după o rețetă tradițională din zonă, pe care o vom prezenta într-o postare pe pagina oficială de facebook a Muzeului ASTRA. La toate acestea se adaugă vizite ghidate ale muzeului, povești interesante despre trecutul localității Miercurea Sibiului și al zonei învecinate, povestiri despre personaje și legende din zona Țării Secașelor, toate pentru a reliefa importanța acestei unități muzeale ASTRA și a patrimoniului său cultural”, a explicat Cosmin Călinescu, purtător de cuvânt al Muzeului ASTRA.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Parlamentul a luat decizia: reguli clare pentru trotinetele electrice

Parlamentarii au pus piciorul în prag și au stabilit reguli clare pentru utilizarea trotinetelor electrice pe drumurile din țară.Astfel,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect