FOTO/VIDEO Un medieșean a făcut baie pe strada inundată de ploaie

Cele mai citite

Ploaia torențială de marți seara a inundat mai multe străzi din municipiul Mediaș.

Canalizările nu au mai făcut față precipitațiilor, iar apa a ieșit pe străzi. Au fost probleme în cartierul Vitrometan, dar și în zona Automecanica. Un medieșean a profitat de apa strânsă pe o stradă și a făcut o …baie. S-a întâmplat în cartierul Automecanica din municipiu.

Mediașul ar putea avea din nou probleme cu ploile abundente pentru că județul Sibiu sae află sub atenționare de Cod Portocaliu de precipiatații până joi dimineața la ora 10. Miercuri și joi vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40-60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70-80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

VIDEO: La 114 ani de la inaugurare, școala din Ighișul Nou renaște prin investiții importante

La 114 ani de la inaugurarea clădirii principale a Școlii din Ighișul Nou, primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a...

Știri pe același subiect