Șase autori de pe patru continente s-au clasificat la Booker Prize 2022. Lucrările lor au la bază subiecte diferite dar care ”ne preocupă pe toți”.
Booker Prize a publicat selecția titlurilor de pe lista scurtă, care reunește șase scriitori din locuri și vârste diferite. Cele şase cărţi selectate sunt poveşti ”care se desfăşoară în locuri diferite şi în momente distincte ale istoriei, evocând evenimente care, într-un anumit fel, se întâmplă peste tot şi ne privesc pe noi toţi”, a precizat preşedintele juriului, Neil MacGregor, citat într-un comunicat.
Printre cei selectați se află cel mai în vârstă autor care a fost selectat vreodată: Alan Garner își va sărbători cea de-a 88-a aniversare în seara ceremoniei de premiere.
Cea mai mare parte a selecției este inspirată de evenimente reale, de la războiul civil din Sri Lanka și căderea lui Robert Mugabe la scandalul spălătoriilor Magdalene din Irlanda și uciderea lui Emmett Till în SUA.
Cu 116 pagini, „Small Things Like These”, de Claire Keegan, este cea mai scurtă carte recunoscută în istoria premiului, volumul fiind despre povestea unui comerciant de lemn şi de cărbune din Irlanda anului 1985.
Alte două prozatoare, selecţionate şi la ediţii anterioare ale Booker Prize, figurează pe lista scurtă din 2022: scriitoarea din Zimbabwe, NoViolet Bulawayo cu romanul ”Glory” şi americanca Elizabeth Strout cu volumul ”Oh William!”.
Scriitorul din Sri Lanka, Shehan Karunatilaka, a fost selecţionat cu romanul ”The Seven Moons of Maali Almeida”, o satiră incisivă plasată pe fundalul războiului civil care a devastat ţara natală a autorului.
Scriitorul american Percival Everett a fost ales pentru romanul ”The Trees”, care documentează linşajul tânărului afro-american Emmet Till în Mississippi în anul 1955.
Numele câştigătorului premiului va fi anunţat pe 17 octombrie. Premiul Booker este însoţit în fiecare an de un cec în valoare de 50.000 de lire sterline (aproximativ 60.000 de euro), iar laureaţii dobândesc aproape imediat notorietate pe plan internaţional, scrie Agerpres.