2.9 C
Sibiu
miercuri, aprilie 9, 2025

A murit actorul Alexandru Arșinel

Cele mai citite

Actorul Alexandru Arşinel a murit, joi seara, în urma unor probleme cardiace. Actorul avea 83 de ani.

Alexandru Arșinel a fost internat în această lună la Spitalul Universitar de Urgență București, pentru tratarea unor leziuni de decubit. „Având în vedere istoricul medical și pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secția de ATI”, anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, Spitalul Universitar de Urgență.

Actorul fusese recent internat într-un centru specializat de îngrjiri paliative, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid. Chiar angajaţii centrului au fost cei care au solicitat ca Alexandru Arşinel să fie transferat la spital pentru a putea primi îngrijiri medicale de specialitate.

Pe 20 septembrie, Alexandru Arșinel a fost dus la spital de fiul său din cauza unor escare, iritaţii ale pielii care apar în cazul persoanelor care stau foarte mult timp la pat. Surse din cadrul spitalului au declarat pentru Antena 3 că actorul a fost tratat corespunzător, inclusiv astăzi medicii au făcut tot posibilul să îl ţină în viaţă, însă din păcate acest lucru nu a fost posibil.

Alexandru Arşinel s-a confruntat, în ultimii ani, cu numeroase probleme serioase de sănătate. În anul 2017, actorul a fost internat pentru probleme cardiace, atunci când i-a fost montat un stent pe o arteră a inimii. De asemenea, el era diagnosticat cu diabet zaharat şi hipertensiune arterială. În anul 2013, Arşinel a trecut printr-un transplant renal.

FOTO: Antena 3

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Peste 400 de șoferi sancționați în două zile în județul Sibiu. Unii circulau cu mașini care aveau defecțiuni tehnice grave

În primele 48 de ore ale acțiunii europene Roadpol Speed, în județul Sibiu, 225 de șoferi au fost depistați...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect