Un centru comunitar pentru ucraineni a luat naștere în Sibiu, la ideea doamnei psiholog, Georgiana Curtman, coordonator al Centrului de Zi. Acest centru este structurat în trei departamente: social, de integrare și educațional, având ca scop sprijinirea refugiaților ucraineni.
Ucrainenii au găsit liniște la Sibiu
”Datorită legislației românești și parcurgerea unui traseu lung pentru înființarea unei grădinițe de limbă ucrainiană a fost greoaie, am decis să facem un Centru Educațional de Zi care este în parteneriat cu Grădinița Samariteanul din Sibiu, copiii grădiniței urmând să devină audienți în cadrul grădiniței românești”, spune Sorin Cigher, coordonator de proiect.
Numărul refugiaților nu este precis, zilnic vin noi persoane. Prin domeniul social, centrul îi ajută pe aceștia cu haine, alimente, încălțăminte și produse de igienă. Iar odată pe săptămână, ucrainenii au parte de o masă caldă. Locurile de muncă și asigurarea traducerii în relația cu instituțiile sunt posibile prin domeniul de integrare, iar la departamentul de educație, au parte de cursuri în limba română și engleză. La acest departament sunt înscriși 170 de adulți și 50 de copii.
„Avem și o grupă de copii cu program prelungit, de luni până vineri, de la ora 8-17. Sunt două educatoare și o îngrijitoare refugiate care se ocupă de ei. Avem înscriși 34 de copii”, ne mărturisește Sorin.
„Am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat. Am fost străin şi M-aţi primit”
La baza acestei acțiuni de sprijin se află un fundament constituit din credință. Toate activitățile se desfășoară în incinta unei biserici, în parteneriat cu grădinița Samariteanul.
”Credem că acesta este rolul bisericii pe pământ, să facă bine fără nici o condiție. De asemenea, denumirea de Samaritean este una sugestivă, faci bine celui de lângă tine, fără să-l cunoști și fără să ți se facă ceva în schimb. Dorim să trăim ceea ce vorbim și să vorbim, doar ceea ce trăim!”, transmite Sorin.
Centrul va exista până la ultima nevoie
„Atât timp cât va fi nevoie, le vom pune la dispoziție tot ce avem. Nu avem un termen pe care să ni-l stabilim. Dacă nu vor mai fi ucraineni în Sibiu și nu vor avea nevoie de ajutorul nostru, atunci vom închide centrul, dar până atunci le vom întinde brațele”, explică el.
Toate cheltuielile sunt asigurate de parteneriatele cu oamenii inimoși, și chiar dacă situația actuală este una îngrijorătoare în ceea ce privesc creșterile taxelor, centrul sibian privește cu optimism spre viitor. Întrebându-l pe Sorin Cigher cum vor face față scumpirilor, el ne-a mărturisit că atât cât vor putea, va face ca ucrainenii să resimtă mai puțin valul de scumpiri.
Cum receptează ucrainenii comunitatea sibiană și, românii în general?
„Comunitatea de ucraineni din Sibiu se simt în siguranță în orașul nostru. Sunt bine primiți li se oferă condiții bune de viață. Nu au existat incidente majore și nici alte probleme semnalate în rândul ucrainenilor. Micile neînțelegeri au fost rezolvate local și imediat, care au ținut de interpretare, neînțelegere, limbaj, cultură etc. Sibiul este un loc de atracție pentru străini, este un context multicultural care se pliază foarte ușor la nevoile refugiaților.
Românii au fost foarte deschiși, ospitalieri și gata să își deschidă casele pentru acești refugiați. Au simțit cu ei, s-au mobilizat exemplar și acest lucru a arătat că românul este foarte sensibil la omul aflat în nevoie”, transmite Sorin.
Acest proiect nu a fost posibil fără ajutorul grupului de voluntari format din: Sorin Cigher (pastor baptist, coordonator ProUcraina), Ioan Gancea (antreprenor), Elena Dobrin (director grădinița Samariteanul), Sorina și Vasile Pop (administratori fundația ELPIS), Simona Popa și Ana Grădinariu (coordonatori program social), Emanuel Curtman (departament financiar, reprezentant al Asociatiei Bearing Fruit), Georgiana Curtman (psiholog educational, psiholog clinician) și Liberty Victoria Brown (profesor nativ limba engleza).