5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Recolta, sărbătorită în weekend cu ciorbă de varză cu carne de oaie și iahnie de fasole cu cârnați și costiță, în Muzeul ASTRA

Cele mai citite

Recolta va fi sărbătorită, în weekend, în Muzeul din Dumbrava Sibiului. Muzeul ASTRA va organiza duminică, 9 octombrie, între orele 10 – 16, evenimentul „Sărbătoarea Recoltei”. Acesta va avea loc la Târgul de Țară și va reuni 25 de producători tradiționali din județul Sibiu și nu numai, care vor fi prezenți la standurile special amenajate cu legume și fructe proaspete, conserve gata preparate, dulcețuri și siropuri, must de mere, must de struguri, vin, ceaiuri, produse lactate, prăjituri și plăcinte, dar și produse apicole, zacuscă și multe alte delicatese.

În cadrul evenimentului, se vor desfășura și o serie de ateliere gastronomice, unde se vor pregăti patru preparate: dulceață de gutui, zacuscă cu vinete și două preparate calde: ciorbă de varză cu carne de oaie și iahnie de fasole cu cârnați și costiță.
„Prin prisma producătorilor și mai ales prin roadele muncii lor, vizitatorii vor putea să cunoască resursele locale și rețetele învățate din satele acestora de proveniență. Preparatele alese sunt în acord cu resursele disponibile în această perioadă de toamnă: varza de toamnă se taie acum de pe câmpurile pe care a început să se aștearnă bruma, oile sunt numai bune de tăiat în prag de toamnă, iar boabele de fâsoiță sunt culese în acest timp de pe vrejurile urcate pe tulăii de porumb. Sărbătoarea Recoltei este un eveniment prin care vom pune în valoare toamna ca anotimp al abundenței dar și al chibzuinței și al priceperii în a conserva cât mai bine legumele și fructele. La Sărbătoarea recoltei vom avea prilejul și să învățăm sub atenta supraveghere a meșterilor, astfel că un meșter din județul Harghita ne va învăța tainele împletirii răchitei pentru a face minunatele coșuri, foarte des folosite la depozitarea sau la transportarea fructelor sau a legumelor. Tot acum va avea loc și un atelier pentru cei mici: vor învăța cum să recunoască diferite tipuri de grăunțe și făineturi, le vor da prin sită, pregătind făină numai bună pentru aluaturi pufoase.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.
Evenimentul se desfășoară în cadrul programului „Târgul de țară: grădină și peisaj legumicol 2022”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect