Peste 70% dintre medieșeni și-au achitat integral impozitele

spot_img
Cele mai citite

Peste 70% dintre medieșeni și-au achitat integral impozitele până la sfârșitul lunii septembrie. De asemenea, mai puțin de jumătate dintre firmele din oraș și-au achitat integral taxele locale până la finele lunii trecute.

30 septembrie a fost ultima zi în care a fost posibilă achitarea impozitelor locale aferente anului 2022 fără majorări de întârziere. În municipiul Mediaș, în primele 9 luni ale anului au achitat integral impozitele și taxele locale 25.359 de persoane fizice, ceea ce reprezintă 71% din totalul persoanelor fizice înregistrate în evidența Serviciului Fiscal Local și 763 de persoane juridice, reprezentând 43% din numărul acestora.

Totalul încasărilor în această perioadă se ridică la suma de 37,5 milioane de lei. Începând cu data de 3 octombrie, pentru principalele impozite, respectiv impozitul pe clădiri, teren și auto, se vor calcula majorări de întârziere conform reglementărilor legale în vigoare, adică de 1% pe lună sau fracțiune de lună.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Elevii unui liceu din Sibiu au descoperit ce presupune o carieră militară, în cadrul unui proiect dedicat Armatei României

Elevii Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, din Sibiu, au avut ocazia să afle mai multe despre profesia militară și oportunitățile...

Știri pe același subiect