Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a încărcat a treia tranşă pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”, valoarea totală a acesteia fiind de peste 590 de milioane de lei. Banii au ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români.
„Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a efectuat plăţile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” cu o nouă tranşă de 250 de lei, cea de-a treia, pentru un număr de 2.358.359 de români. Reamintim că sunt IV tranşe, în valoare totală de 1.000 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul acestui an.
Astfel, până miercuri, toţi beneficiarii vor avea cardurile încărcate, pentru a putea achiziţiona alimente şi mese calde. Valoarea totală a sumei transmise de MIPE, din fonduri europene nerambursabile, se ridică la 590.384.250 lei”, se arată în documentul citat.
În cursul zilei de luni, s-a efectuat încărcarea pentru beneficiarii care au intrat deja în posesia cardurilor. În continuare, până la jumătatea lunii noiembrie se vor emite şi distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării celei de-a doua tranşe, sau care au fost omişi din aceasta, însumând aproximativ 33.000 de persoane. Pentru aceştia, încărcarea se va face pe parcursul lunii noiembrie.
O posibilă excepţie ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin, subliniază sursa.
„Mă bucur că reuşim să respectăm calendarul asumat şi vă pot anunţa că astăzi am efectuat plăţile pentru încărcarea tranşei a III-a de 250 de lei, pe care Guvernul îi oferă persoanelor vulnerabile prin programul Sprijin pentru România. Este un ajutor atât de necesar în această perioadă, din care românii pot să îşi cumpere alimente şi mese calde.
Separat, în luna noiembrie vom distribui o nouă tranşă de pachete cu ajutoare alimentare, ce conţin 12 tipuri de produse de bază pentru consum, prin intermediul programului pe care l-am lansat încă din ianuarie 2020. Aşadar, vor fi români care vor primi în această perioadă atât cei 250 de lei, cât şi un pachet de peste 24 de kilograme de alimente.
De asemenea, o altă veste bună pe care vreau să o anunţ este că vom urgenta procesul pentru încărcarea tranşei IV de 250 de lei pe carduri, pentru a ajunge la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă”, a precizat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranşa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023. Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.