0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Atunci când pasiunea ta devine un muzeu al orașului: Muzeu Atelier Tipografie Sibiu

Cele mai citite

Pe strada Ocnei, chiar la bazele Podului Miniciunilor, cum urci pe partea stângă este Muzeul Atelier Tipografie din Sibiu. Deschis recent, visul aparține Deliei și lui Tudor Petrescu, designeri de litere și arhitecți, iubitori ai muntelui în timpul lor liber.

„Muzeu Atelier Tipografie Sibiu se află pe strada Ocnei, fără număr”, îmi spune Delia amuzându-se atunci când îi fac o vizită la muzeu. Tocmai pregătea un afiș pentru un eveniment la care participă la final de săptămână. Își cere scuze că e un pic răcoare în încăperea nou renovată.

„Spațiul acesta a devenit cumva de la sine pentru noi. Noi suntem în primul rând artiști, suntem designeri de litere, iar în România nu există facultăți unde să se studieze acest program. Meseria aceasta se numește letterpress, tipar înalt, iar în România nu există această temă ca nivel de eduație. De aceea probabil s-au și aruncat și topit toate presele și literele din trecut, din păcate, pentru că nu a fost nevoie de ele. Nu mai avem decât foarte puține fotografii și informații despre această meserie din trecut. Peste tiparul vechi a venit apoi offset-ul și digitalul, care este mult mai eficient. William Golding spunea de exemplu că face până la 1.800 de impresii pe oră cu această presă tipografică, iar în ziua de azi o tipografie dezvoltată poate să producă undeva la 40.000 de reviste într-o oră. Tipografia clasică a rămas așadar în negura timpului și a ineficienței datorită cererii tot mai mari a lumii moderne. În alte țări istoria tiparului s-a păstrat ca evoluție, ca patrimoniu. Asta ne-a ținut de fapt pe drumul acesta timp de mai bine de 10 ani. Acest de ce. De ce nu mai există? Cum se numește blocatorul? Cum se numește șasiul? Dar ce nu mai găsim în România? Tot timpul am căutat informația și am cumpărat piese de pe Ebay, din America, din Malta, din Germania, de unde a fost posibil să le cumpărăm. Inițial am făcut literele din lemn pentru mine iar apoi am început să le și comercializăm. Chiar acest font a fost primul pe care l-am făcut, a lui William Morisson, cel care a dat drumul mișcării art and craft în Europa”,  îmi spune Delia dintr-o clipită. Este entuziasmată când povestește despre proiectul lor, care reprezintă practic încununarea muncii ei și a soțului ei Tudor, din ultimul deceniu, de peste tot de unde tocmai se aflau, în condiții mai grele sau mai prielnice, la orice oră din zi sau din noapte. Îmi dau seama că pasiunea pe care au crescut-o de-a lungul anilor și pe care au dezvoltat-o cu resursele lor proprii, zi după zi, s-a transformat în sfârșit într-un muzeu care să fie martorul poveștii tipografiei în Sibiu, un loc unic și modern, actual și fresh în România.

Ateliere de lucru pentru public

În cele două încăperi ale muzeului și-au găsit locul o Presă Tiporafică Golding, o Presă Columbiană, un Cabinet Italian și unul Anglo-American, iar istoria tipografiei stă mărturie locului. Câteva afișe decorează încăperea din față burdușită de litere mari și mici. Spațiul este pregătit să găzduiască ateliere în care publicul larg este invitat să-și creeze propriile afișe. Vizitatorii muzeului vor avea privilegiul ca Delia să le povestească toate tainele locului, a literelor și să îi introducă în lumea posterelor. Timpul poate zbura la o vizită la Muzeul Atelier Tipografie Sibiu. Odată ce ai intrat în lumea complexă a tiparului, greu mai poți evada, iar mereu se va mai găsi o literă mică sau o informație prețioasă de care să te agăți pentru a te reînoarce în povestea printului. De pildă Delia m-a introdus cu ocazia vizitei mele, în lumea literelor și a ornamentelor, și a înălțimii lor tipografice. Știați că fiecare țară are înălțimea ei tipografică? Unele țări nu s-au pus niciodată de acord asupra înălțimii literelor, și nu poți de exemplu să printezi cu litere franțuzești și cu litere anglo-americane simultan pentru că au înălțimi diferite. Iar acest proces este foarte anevoios și are foarte mulți pași în fluxul de producție. În sinea mea îmi explic de ce deranjează atât de tare vizual afișele cotidianului cu atâtea fonturi diferite pe aceeași pagină. Ele nu sunt menite să fie combinate.

Sunteți așteptați la Muzeu

Vizitele programate și atelierele încep la Muzeul Atelier Tipografie Sibiu de obicei cu o prezentare a  istoriei literelor. Cu ochii luciindu-i de entuziasm Delia îmi arată manualul tipografului, după care s-a inspirat pentru prezentarea ei, pe care l-a primit de curând cadou. Îmi spune că în acest manual se găsesc toate inforațiile pentru un tipograf și este cartea de căpătâi după care se învăța odinioară această meserie. Trece apoi către cabinetul italian din muzeu și deschide casa mare de litere, o tastatură veche. Îmi explică de ce se numesc literele majuscule, uppercase și literele mici, lowercase – iar explicația stă în poziționarea lor în casa de litere, pe care vă îndemn să o descoperiți fiecare în parte, cu prilejul unei vizite la Muzeul Atelier Tipografie Sibiu. Delia vă va întâmpina și vă va povesti istoria tiparului, iar la final veți pleca acasă cu un afiș realizat cu mâna voastră.

Pe pagina de Facebook MATS – Muzeu Atelier Tipografie Sibiu, găsiți mai multe informații despre spațiu și programul diferitelor activități și evenimente organizate de Delia și Tudor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect