Istoria pe care echipa lui Pelici a făcut-o în Liga I începe în urmă cu jumătate de an, o dată cu barajul de promovare pe care l-a cştigat cu Săgeata Năvodari (2-0), pe teren propriu. „Invitaţi în Liga I”, „fără individualităţi” sau „nepregătiţi”, oricum au fost numiţi, jucătorii sibieni au profitat de şansa lor şi au reuşit meci de meci să surprindă în mod plăcut, situându-se, la pauza dintre tur şi retur, la un punct faţă de prima poziţie retrogradabilă. „Am plecat cu un obiectiv realist, şi anume menţinerea în Liga I şi iată că, după cele 17 etape, echipa se află deasupra liniei, ceea ce înseamnă că obiectivul este îndeplinit. Pentru mulţi dintre jucători a fost prima dată când au jucat în Liga I. Chiar dacă la început am fost, sau suntem în continuare priviţi ca o echipă fără prea multe şanse, am dovedit de multe ori că putem ţine piept oricui şi nu ne-am făcut de râs în niciun joc”, a afirmat antrenorul Alexandru Pelici. Porniţi pe noul drum, fără prea multă forţă fizică, pentru că nu au avut timp timp suficient pentru pregătire, ca celelalte echipe din Divizia A, nu se lasă intimidaţi de numele Stelei şi reuşesc să obţină un egal (1-1) în prima etapă din Liga I. Golul lui Iulian Popa reuşeşte să transforme meciul cu Astra Ploiesti (0-1), în prima victorie în deplasare a nou-promovaţilor. Forika plasează Voinţa pe locul 7 în Liga I, în momentul egalării cu Târgu Mureş (1-1), iar echipa se arată mulţumită de rezultate şi de rezistenţa la presiunea fotbalului Ligii I. Drumul nu pare să aibă prea multe gropi, însă echipa rămâne realistă şi îşi păstrează obiectivul – salvarea de la retrogradare. Etapa a IV-a umple stadionul Gaz Metan Medias, atât cu suporterii echipei gazdă, cât şi cu cei ai oaspeţilor, care se întorc, în cele din urmă înfrânţi cu 3-0. Fosta campioană a României trece cu greu de apărarea sibiană, dar experienţa îşi spune cuvântul şi la singura ocazie, Oţelul Galaţi (0-1) înscrie în poarta lui Miron. Arbitrii suspecţi Meciul de acasă cu Rapid (0-1) stârneşte multe controverse din cauza golului anulat al lui Coman, aflat la limita unui offside, însă şi mai multe, după jocul cu Petrolul Ploieşti (4-1). Greşelile grave de arbitraj îi determină pe alb-verzi ca spre finalul partidei să protesteze, iar Danalache, în numele echipei, se întoarce cu spatele la penalty. Etapa a XIV-a îi poartă noroc lui Dinamo (0-1), care îi dă un gol echipei adverse dintr-o fază fixă. Ambiţia şi dorinţa Voinţei îi ameninţă poarta lui Bălgrădean de câteva ori în ultimele minute ale meciului, dar fără succes pentru sibieni. Lupta pentru menţinerea în Liga I se dovedeşte a fi mai grea decât şi-au imaginat nou-promovaţii. Deciziile de arbitraj luate în defavoarea lor se ţin lanţ, astfel încât simularea lui Beto anulează cu uşurinţă golul valabil al lui Dâlbea. Finalul turului se încheie cu victoria obţinută în deplasare, cu CS Mioveni (1-2), unde acelaşi Dâlbea şutează puternic şi le spulberă adversarilor orice speranţă de a urca în clasament, rămânând pe ultimul loc. Staff-ul tehnic se declară mulţumit de acest tur de campionat, fiind conştient de adevărata valoare a echipei sale: „Am încredere că după o pregătire serioasă şi după ocuparea locurile deficitare – un vârf şi doi mijlocaşi, Voinţa îşi va atinge obiectivul şi în retur – salvarea de la retrogradare”, spune Ioan Hămbăşan, preşedintele CSU Voinţa Sibiu. Aceleaşi gânduri le are şi Sandu Tăbîrcă, directorul tehnic al echipei, care afirmă că jucătorii sunt foarte bine pregătiţi din punct de vedere tehnico-tactic: „Chiar dacă nu am avut întotdeauna rezultate, am ştiut că suntem pe drumul cel bun, am avut încredere în băieţi şi i-am încurajat. Au fost meciuri bune pe care le-am pierdut pe teren, însă ştim că am fost cel puţin egali, dăcă nu chiar mai buni decât adversarii cu care am jucat”. Începe returul! Luni, 19 decembrie începe prima etapă din retur, în care CSU Voinţa Sibiu o va înfrunta pe Steaua Bucureşti pe Naţional Arena. Nu ne rămâne decât să fim încrezători şi să susţinem în continuare, cu aceleaşi forţe, Vointa, o echipă atât de diferită faţă de celelalte, prin valoare umană şi corectitudine, să prindă aripi şi să se înalte cât mai sus în clasament. Cristina Poştaru
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ/VIDEO: Horațiu Potra, fiul și nepotul său, aduși în cătușe în România
Horațiu Potra, Alexandru Cosmin Potra și Dorian Potra au fost aduși în România, urmare a finalizării procedurii de extrădare.Cei...
Articolul precedent
Articolul următor




