15.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

Distincţii pentru compania sibiană de Teatru Dans Microbis

Publicitate

Cele mai citite

Articol de Cosmin Pal

Compania de Teatru Dans Microbis Sibiu a obținut 5 distincții la Festivalul Național Studențesc de Teatru Contemporan “ACTFEST” Galați.

Sfârșit de săptămână plin de emoții, dar și de cele mai mari satisfacții pentru dansatorii Trupei “Microbis”. Aceștia au participat la a IX ediție a “Festivalului Actfest”, de unde s-au întors cu Marele Premiu oferit de organizatori, dar și cu premiu pentru cel mai bun spectacol de teatru – dans, premiu pentru regie și premiu pentru cel mai bun actor în rol secundar. “Parcurgem o perioadă încărcată din punctul de vedere al evenimentelor studențești. Dar ne prinde tare bine și ne motivează. Ne întoarcem cu trofee de peste tot ceea ce ne confirmă valoarea între formațiile studențești de gen. Săptămâna trecută, ne-am întors cu medalii de la Ploiești, de la “Festivalul National de Muzică pentru Tineri”, iar Ansamblul Folcloric Studențesc Ardealul a fost aplaudat și premiat la Iași. E multă muncă și dăruire în spatele fiecărei acțiuni și, de aceea, satisfacția după fiecare eveniment de acest gen e imensă și pentru participanți dar și pentru noi“, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

Publicitate

Evenimentele și participările vor continua până la sfârșitul anului pentru studenții sibieni și cum pot marca mai bine Ziua Națională a României, decât printr-un regal folcloric de mare valoare și autenticitate, susținut de Ansamblul Folcloric Studențesc Ardealul și de invitații săi, în data de 2 decembrie 2022, la Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Începând de duminică șoferii pot sesiza online comportamentul agresiv al conducătorilor auto

Începând cu data de 27 octombrie 2024, pe aplicația M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secțiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) se vor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya