O conducătoare auto din Sibiu a lovit două femei pe o trecere pentru pietoni și a plecat de la locul accidentului rutier.
Miercuri, în municipiul Sibiu, în timp ce traversau strada Viitorului pe trecerea pentru pietoni amplasată în apropierea intersecției sens giratoriu cu strada Târgu Fânului, două localnice în vârstă de 50, respectiv 52 de ani au fost lovite de un autoturism condus de către o femeie. Șoferița și-a continuat însă deplasarea, cele două femei fiind transportate la spital, cu răni ușoare, de către un alt șofer care circula în zonă.
Sesizați de către personalul medical cu privire la producerea accidentului rutier, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului și au demarat verificări în vederea identificării conducătoarei auto.
„În seara zilei de 9 noiembrie, polițiștii rutieri au depistat autoturismul în cauză, precum și pe conducătoarea auto. Este vorba despre o femeie în vârstă de 37 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.