Un tânăr de 19 ani are dosar penal după ce s-a urcat băut la volan, deși nu are permis de conducere.
În noaptea de joi spre vineri, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus în afara localității Bârghiș de către un localnic în vârstă de 19 ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că cel aflat la volan nu are permis de conducere.
De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,96 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
Joi, în municipiul Sibiu, polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Rahovei de către o localnică în vârstă de 39 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că femeia are permisul suspendat, în cauză fiind deschis un dosar penal.
În noaptea de joi spre vineri, în orașul, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gheorghe Lazăr de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Mârșa. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,69 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul are acum dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.