Primarul Klaus Iohannis a prezentat, la finele anului trecut, raportul său de activitate şi proiectele de care a beneficiat comunitatea sibiană, care au îmbunătăţit aspectul şi funcţionalitatea oraşului. ,,În fiecare an există proiecte care datorită amplorii lor ies în evidenţă. În 2011 au existat, din fericire, multe astfel de proiecte. Unul dintre acestea se referă la infrastructură: 21 de străzi care alcătuiesc pachetele finanţate din împrumutul contractat de municipalitate de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au intrat în lucru, 11 dintre acestea fiind finalizate. Acestor străzi li se adaugă încă 40 pe care DPC a intervenit cu reparaţii serioase, rezultând astfel o infrastructură de trafic îmbunătăţită. Un capitol de lucrări semnificative anul trecut a fost modificarea sistemului de trafic pe o serie de străzi, fie prin introducerea de sensuri unice, fie prin semaforizarea sau amenajarea de sensuri giratorii. Important este, de asemenea, faptul că am reuşit să atragem fonduri europene nerambursabile. În prezent, avem în derulare şase contracte finanţate prin fonduri structurale. Valoarea totală a acestor proiecte este de 20 de milioane de euro. Dacă mai adăugăm la acestea şi lucrările care se vor desfăşura în Sibiu în cadrul proiectului de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare estimate la aproximativ 11 milioane de euro, ajungem la o sumă importantă, de 31 de milioane de euro ce va fi folosită pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea şi aspectul oraşului. La fel de importantă a fost intrarea în vigoare a noului Plan Urbanistic General care asigură Sibiului direcţiile de dezvoltare pentru următorii 10 ani”, a declarat primarul Klaus Iohannis. Raportul este disponibil în format tipărit la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni şi în format electronic pe site-ul www.sibiu.ro. (C.P.)
Actualizat:
Raportul de activitate al primarului pentru anul 2011
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ/FOTO: O minoră a dispărut de aproape o săptămână de acasă
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 16 ani, din comuna Brateiu, care nu a revenit la domiciliu...
Articolul precedent
Articolul următor




