Pianista Andreea Stoica şi violonistul Răzvan Stoica continuă seria de concerte din cadrul turneului „Stradivarius Opera” la Iaşi, Bacău, Botoşani şi Sibiu.
Concertele vor avea loc, luni, la Iaşi, de la ora 19,00, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”. Seria continuă marţi, la Bacău, de la ora 19,00, la Filarmonica „Mihail Jora”, joi, la Botoşani, de la ora 19,00, la Sala „Mihai Eminescu”, Rapsodia, şi pe 23 noiembrie, la Sibiu, de la ora 19,00, la Filarmonica de Stat.
Programul include: Paganini – Introducere şi variaţiuni „I Palpiti” de G. Rossini, Bizet/Waxman – Fantezia „Carmen”, Tchaikovsky – Aria lui Lenski din Opera Evgheni Oneghin, J. Massenet – „Meditaţie” din opera Thais şi Stravinsky – Suita „Pulcinella”.
„Ne bucurăm de întâlnirea cu publicul din ţara noastră. În unele locuri mergem pentru prima dată chiar în acest turneu şi, ca să marcăm acest eveniment, ne-am dorit să alegem un program special cu lucrări de virtuozitate şi sensibile în acelaşi timp. Şi ce alt gen muzical le împleteşte pe cele două mai bine decât opera? Dramatism, pasiune, despărţiri fatale sau reîntâlniri romantice interzise toate se găsesc în paginile lirice ale marii muzici.
Acestor pagini, compozitori îndrăgostiţi de sunetul viorii şi al muzicii de cameră le-au oferit noi valenţe care, prin asemănarea cu vocea umană împletită cu posibilităţile tehnice pe care le are regina instrumentelor, s-au transformat în lucrări memorabile, demne de amintiri nepreţuite” a afirmat Răzvan Stoica.