Consiliul Județean Sibiu a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind construirea Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu, urmând ca acesta să fie postat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Anunțul, precum și întreaga documentație aferentă, după ce au fost transmise spre verificare Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, a fost încărcat pe SEAP vineri, 18 noiembrie a. c. Termenul până la care firmele interesate pot depune ofertele este 29 decembrie 2022, ora 15.00. Analiza documentațiilor e prevăzută a fi realizată în maxim 80 zile lucrătoare de la data limită de încărcare a ofertelor.
Cel mai mare proiect al Consiliului Județean
Valoarea totală estimată a contractului de construire și echipare medicală a Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu este de 2.222.428.800,82 lei fără TVA, cu un termen de execuție previzionat de 34 de luni de la data semnării contractului, mai informează Consiliul Județean Sibiu.
Dat fiind faptul că banii necesari construirii Noului Spital nu au încă o sursă sigură de finanțare, procedura este derulată cu clauză suspensivă, în sensul în care, Consiliul Județean Sibiu va semna contractul de lucrări imediat după ce va fi semnat contractul de finanțare, după modelul urmat și în cazul extinderii și modernizării Aeroportului Internațional Sibiu.
Dată fiind valoarea, amploarea și importanța investiției, Consiliul Județean Sibiu a publicat în luna iulie a acestui an un anunț de intenție privind viitoarea licitație de construire a spitalului, pentru ca firmele interesate să-și pregătească o strategie, pornind de la valoarea estimată și o descriere succintă a proiectului. Anunțul de intenție a fost publicat în SEAP în data de 05.07.2022, cât și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în data de 07.07.2022.
Despre Noul Spital Clinic Județean mai puteți citi aici: