Tronsonul de autostradă Sibiu – Boiţa, în lungime de aproape 13 km, a fost inaugurat, joi după-amiază, iar după o oră a fost deschis circulaţiei rutiere, în jurul orei 15. Lotul din judeţul Sibiu este primul tronson inaugurat din autostrada Sibiu – Piteşti, cea mai aşteptată autostradă din România, de după Revoluţie. Bucata de autostradă a fost construită de austriecii de la Porr Construct, care au reuşit să predea tronsonul cu 5 luni înainte de termenul limită, care este martie 2023. Lucrările au fost finalizate însă mai devreme datorită profesionalismului constructoruilui austriac. Totuşi, firma austriacă mai trebuie să realizeze câteva lucrări în afara parţii carosabile, care nu au un impact direct. Sunt primii km de autostradă finalizaţi în 2022 în ţara noastră.
13 km, dar pretenţioşi
Membrii Guvernului Ciucă nu au venit la inaugurare, temându-se de oprobriul public. Însă au fost prezenţi reprezentanţii CNAIR. Aceasta în condiţiile în care joi dimineaţa a avut loc recepţia lucrărilor. Un lucru special este faptul că tronsonul de autostradă este dotat cu senzor de polei, câte unul pe fiecare sens, la intrarea pe viaduct. Acesta va trimite informații la centrul de control și de aici aceasta va apărea pe panourile informative de pe autostradă pentru a atenționa asupra pericolului și a reducerii vitezei. Totodată, lotul de autostradă cuprinde viaductul Tălmăcel, considerat una din cele mai spectaculoase lucrări de infrastructură din țară. Lucrarea are o lungime de 650 de metri și o înălțime a picioarelor de până la 30 de metri. Podul este casetat și executat în consolă.
Inaugurarea primului lot al Autostrăzii A 1 Sibiu-Pitești va permite șoferilor să conducă pe 188 de kilometri de autostradă fără întrerupere de la Boița (județul Sibiu), până la Holdea (județul Hunedoara).
Contractul pentru proiectarea și execuția primului lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești a fost semnat în aprilie 2019, pentru 600 de milioane de lei. Lucrările au început în primăvara anului 2020 și au avut termen de finalizare martie 2023. Lotul de 13 kilometri cuprinde 27 de poduri și pasaje și două noduri rutiere. La Boița, Autostrada se conectează cu DN 7 Valea Oltului printr-un sens giratoriu. În 2028, ar urma să fie deschis circulației și lotul 2 unde, în iulie, asocierea MAPA-CENGIZ (Turcia) a început proiectarea (18 luni proiectare și 50 de luni execuție).
Judeţul străbătut de autostradă aproape de al un capăt la altul
În proporţie de 95 %, judeţul Sibiu este străbătut de autostradă. Pe traseul autostrăzii A1 ce trece prin judeţul Sibiu, Boiţa – Sibiu (inclusă în autostrada Sibiu – Piteşti) – centura ocolitoare a Sibiului şi apoi tronsonul Sibiu – Orăştie, au mai rămas de executat porţiunea dintre localitatea Boiţa şi graniţa cu judeţul Vâlcea, în fapt câţiva km din lotul 2 al autostrăzii Sibiu – Piteşti, cel mai greu tronson de autostradă ce trebuie construit. Mai întâi a fost deschisă, în 2010, tot în luna decembrie, centura ocolitoare a Sibiului. A urmat apoi, în noiembrie 2014, tronsoul de autostradă Sibiu – Cunţa, de pe autostrada Sibiu – Orăştie, celebru moment electoral Victor Ponta, iar joi, 15 decembrie, a fost dat în circulaţiei şi tronsonul Sibiu – Boiţa. În fapt, au trebuit să treacă aproape 33 de ani pentru ca judeţul Sibiu să fie străbătut de autostradă.
Despre inaugurarea lotului Sibiu-Boița, puteți citi și aici.