Scene dramatice la locul producerii accidentului aviatic. Localnicii care au ajuns primii după producerea tragediei sunt încă șocați iar imaginile pe care le-au văzut nu li se vor șterge prea curând din minte. Primii care au ajuns lângă epavă au fost doi ciobani care se aflau în zonă cu oile. Aceștia au auzit elicopterul prăbușindu-se și au mers repede să ajute. Din nefericire nu au putut să facă nimic decât să anunțe autoritățile. Doi dintre militarii aflați în elicopter au murit chiar sub privirile lor.
Fratele unuia dintre ciobanii care se afla în zonă povestește clipele dramatice ce au urma după prăbușirea elicopterului. „A auzit elicopterul iar când a ajuns acolo era foc foarte mare, a dat să se apropie și a mai bubuit o dată, după care a strigat dacă e cineva acolo și a auzit strigăte de ajutor. Când s-a dus erau două persoane în viață, erau aruncați afară din elicopter la vreo 50 de metri iar celălalt la vreo 15 metri. Fratele meu a mers la cel care era mai la distanță, avea o tăietură mare la burtă, și-a pus mâinile la piept și a murit sub ochii lui. A fugit apoi la a doua persoană dar din păcate când a ajuns la ea, era decedată.” a declarat Marcel Florea, fratele ciobanului care a ajuns la la locul accidentului imediat după prăbușire
După ce a fost sunat de fratele său, Marcel Florea a pornit și el imediat înspre locul tragediei. „Când am ajuns eu acolo era dezastru, flăcări și tăblărie, persoanele care erau afară din elicopter erau distruse. Nu am văzut așa ceva niciodată, am rămas cu traume după tot ceea ce am văzut acolo.” a adăugat Marcel Florea
Zeci de pompieri, jandarmi, salvamontiști și medici de la SMURD au intervenit în zonă însă din nefericire doar doi dintre militarii aflați în elicopter au mai putut fi salvați. Aceștia au fost transportați la Spitalul din Târgu Mureș după care au fost transferați la Spitalul de Arși din București.
Procurorii militari au cercetat ore în șir fiecare centimetru pătrat pentru a putea afla care a fost cauza producerii acestei tragedii. Au fost ridicate probe iar trupurile neînsuflețite ale militarilor au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală din Sibiu. „Au fost ridicate probe, au fost recuperate toate trupurile neînsuflețite și urmează să se efectueze necropsia.” a declarat Crișan Lăzureanu, șef Biroul Criminalistic Sibiu
Anchetatorii vor continua cercetările la fața locului.