Autostrada Sibiu-Boița pe Google Maps și Waze

spot_img
Cele mai citite

Tronsonul de autostradă dintre Sibiu și Boița a fost integrat deja în hărțile digitale ale serviciilor de navigație de la Google (Maps) și Waze, potrivit econmedia.ro.

Lotul de autostradă Sibiu – Boiţa, în lungime de aproape 13 km, a fost inaugurat în 15 decembrie și este primul tronson dat în folosință din autostrada Sibiu – Piteşti, cea mai aşteptată autostradă din România, de după Revoluţie. Bucata de autostradă a fost construită de austriecii de la Porr Construct, care au reuşit să predea tronsonul cu 5 luni înainte de termenul limită, care este martie 2023. Lucrările au fost finalizate însă mai devreme datorită profesionalismului constructoruilui austriac. Totuşi, firma austriacă mai trebuie să realizeze câteva lucrări în afara parţii carosabile, care nu au un impact direct. Sunt primii km de autostradă finalizaţi în 2022 în ţara noastră.

Chiar dacă are o lungime de 13 kilometri, lotul 1 Sibiu – Boița preia circulația de pe DN 7 și elimină, practic, cozile care se formau pe segmentul Tălmaciu – Veștem din județul Sibiu, tronson unde cozile se întindeau pe mai mulți kilometri în zilele foarte aglomerate, mai ales cu ocazia Sărbătorilor și a vacanțelor din zilele libere.

Restricții de circulație pe DN 7, între Pitești și Veștem, de Sărbători

Sâmbătă 24 decembrie, duminică 25 decembrie și luni 26 decembrie 2022, în perioada sărbătoririi Crăciunului, se vor institui restricții de circulație pentru anumite categorii de vehicule, informează CNAIR. Restricțiile se referă la DN 7, între Pitești – Râmnicu Vâlcea – Veștem.

Zilele și intervalele orare în care se aplică aceste restricții sunt următoarele:

Sâmbătă, 24 decembrie, între orele: 18-22.

Duminică, 25 decembrie, între orele: 06-22.

Luni, 26 decembrie, între orele: 06-22.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Pensii de serviciu: cine primește peste 25.000 de lei lunar și cât suportă bugetul de stat

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai...

Știri pe același subiect