7.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

Investițiile anului și siguranța sanitară a elevilor, subiectele principale ale discuției între primarul Mediașului și directorii de școli din oraș

Publicitate

Cele mai citite

Stabilirea investițiilor pentru anul în curs, dar și măsuri de siguranță sanitară au fost două dintre subiectele întâlnirii dintre primarul Mediașului și directorii școlilor din municipiu.

În cursul zilei de miercuri, directorii unităților de învățământ medieșene au fost invitați de către edilul șef al Mediașului, Gheorghe Roman, la o întâlnire la sediul municipalității. Principalele teme abordate în cadrul discuțiilor purtate au făcut referire în principal la investițiile realizate în cadrul unităților școlare în anul 2022, precum și planul investițiilor și al reparațiilor pentru acest an calendaristic.

De asemenea, au fost discutate măsurile de siguranță sanitară necesare a fi aplicate în cadrul instituțiilor de învățământ, dar și colaborarea în cadrul evenimentelor culturale care se vor desfășura în anul 2023.

Publicitate

„Am avut o întâlnire extrem de eficientă cu reprezentanții instituțiilor de învățământ din municipiul Mediaș, am trecut în revistă lucrările de reparații și de investiții pe care le-am derulat pe parcursul anului 2022 și în același timp am prezentat resursa bugetară pe care o vom avea la dispoziție pentru a veni în sprijinul sistemului de învățământ din municipiul Mediaș și pe parcursul anului 2023.

Mă bucură faptul că am un dialog constructiv cu toți directorii și îi asigur de faptul că toate promisiunile pe care le-am făcut cu prilejul acestei întâlniri se vor realiza pe parcursul acestui an“, a spus la finalul întâlnirii primarului Mediaș, Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Impact devastator după ce o tânără de 19 ani a intrat cu mașina în zidul unei case. 5 persoane au ajuns la...

Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă seara, în urma unui accident rutier produs pe strada Avram Iancu, în Agnita.Din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya