5.2 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

Tragedie rutieră în zona Veștem: tânăr de 17 ani mort, iar un alt tânăr în stare gravă la spital

Publicitate

Cele mai citite

Un tânăr de 17 ani a murit, iar altul, de 21 de ani a fost transportat la spital inconștient în urma unui grav accident rutier produs în zona Veștem.

Joi dimineața, în jurul orei 1.30, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că, pe Drumul Național 1, în zona localității Veștem, s-a produs un accident rutier grav.

Din primele cercetări efectuate la locul producerii accidentului, polițiștii au stabilit că un moped condus pe contrasens, pe banda 2 a direcției Vâlcea – Sibiu, a fost lovit de un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Constanța.

Pe moped se aflau doi tineri în vârstă de 17, respectiv 21 de ani, ambii din Veștem. Din păcate, impactul frontal între cele două vehicule a provocat decesul tânărului în vârstă de 17 ani, precum și rănirea gravă a celuilalt ocupant, acesta din urmă fiind transportat la spital inconștient.

Publicitate

Echipaje de la Ambulanță și SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor celor doi tineri. Tânărul de 21 ani era inconștient și politraumatizat, fiind intubat și transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu de echipajul SMURD. Din păcate, în cazul tânărului de 17 ani nu s-a mai putut face nimic, echipajul de la Ambulanță declarând decesul acestuia.

„Date fiind circumstanțele și consecințele evenimentului, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu efectuează cercetări în vederea stabilirii persoanei care conducea mopedul.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv ucidere din culpă”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ANPC: Cum puteți să vă feriți de țepele la Black Friday

Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorului face câteva recomandări pentru evutarea țepelor de Black Friday.Cu toate acestea, este esențial ca...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya