Un etaj modernizat în totalitate și o nouă amânare pentru finalizarea integrală a lucrărilor la Maternitatea Sibiu. În momentul de faţă, stadiul fizic al lucrărilor pentru întregul proiect este de aproximativ 68%. Maternitatea ar fi trebuit să fie gata integral la finele acestui an, însă managerul Vasile Spinean spune că nu va fi respectat acest termen, deoarece încă sunt spații, precum sala de operații de la Obstetrică-Ginecologie, care nu au fost predate muncitorilor, întrucât nu sunt încă gata noile săli de operații. Totuși, până la sfârșitul lunii decembrie se va încheia modernizarea celui de-al doilea etaj. De la începutul anului și până în prezent, la Maternitatea Sibiu s-au născut 2126 de copii.
Conducerea Spitalului Clinic Județean a anunțat că s-au finalizat lucrările la etajul al IV-lea al Maternității Sibiu, astfel încât aici funcționează ]n conditii moderne, Compartimentul Terapie Intensivă Neonatală și Secția Clinică Prematuri. Suprafața totală care a fost modernizată este de mai bine de 1000 de mp, regăsindu-se 4 saloane cu 2 paturi, fiecare cu grup sanitar propriu, 3 saloane de Terapie Intensivă Neonatală cu 4 incubatoare fiecare, 2 saloane copii prematuri cu 9 incubatoare fiecare şi un salon cu 3 incubatoare, precum și o serie de cabinete pentru medici, asistente și spații de depozitare a diverselor materiale de uz medical.

„Odată cu reintrarea etajului IV în circuitul maternităţii, putem spune că am făcut un mare pas spre ceea ce înseamnă şansa la viaţă, întrucât în cadrul Terapiei Intensive Neonatale şi Secţiei Clinice Prematuri se întâmplă adevărate miracole. De aceea ne bucurăm că eforturile şi realizările cadrelor medicale sunt acum dublate de existenţa unor condiţii de nivel european ”, a declarat Dr. Vasile Spinean, Managerul SCJU Sibiu.
Spaţiile renovate beneficiază de dotări tehnice de ultimă generaţie
Pentru Secţia Clinică Neonatologie – Terapie Intensivă, fiecare salon este dotat cu câte două fronturi de lucru ( ansamblu igienă nou-născut ) precum şi cu rampe consolă suspendate, utilate cu accesorii pentru gaze medicale (oxigen, aer comprimat, aspiraţie).
Tot în cadrul Secţiei Clinice Neonatologie saloanele cu 2 paturi pentru paciente beneficiază de rampă medicală pentru fiecare pat, dotată cu accesorii medicale;

Etajul IV al maternităţii SCJU Sibiu este dat în folosinţă după ce, în luna iulie a anului curent au fost finalizate alte 30 de saloane (15 saloane la nivelul II, pentru Secţia Clinică Obstetrică-Ginecologie şi 15 saloane la nivelul III (rooming-in) pentru Secţia Clinică Neonatalogie, cu o suprafaţă utilă totală de 700 m2 (350 m2/nivel).
Blocul materno-infantil al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu se află într-un proces complex de reabilitare şi modernizare, gestionat de Ministerul Sănătăţii printr-un program de finanţare de la Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii. Valoarea totală a investiţiei este de 25,86 milioane de lei cu TVA inclus. Valoare investiţiei pentru etajul IV este de aprox. 3.000,000 lei cu TVA inclus.
Lucrările au început în data de 19 iulie 2011 şi sunt executate de către un joint-venture româno-austriac, format din S.C. VAMED (Austria) şi S.C. VALVE INTERNAŢIONAL BRĂILA. Ulterior, valoarea proiectului a fost depășită, de la 16 milioane ajungându-se la 25,8 milioane, motiv pentru care lucrările au stagnat mai bine de o jumătate de an. Ulterior, Ministerul Sănătăţii a virat banii către constructori, iar lucrările s-au reluat. Termenul inițial de finalizare era stabilit pentru ianuarie 2014.




