FC Hermannstadt a pierdut partida de sâmbătă seara din deplasare, 0-2, cu Universitatea Craiova. A fost meciul lui Andrei Ivan, care a reușit o dublă.
Prima oportunitate a partidei le-a aparținut sibienilor. În minutul 6, Balaure a încercat să înscrie din alunecare, însă nu a ajuns la un balon trimis în fața porții. Tot sibienii au avut o ocazie importantă 10 minute mai târziu. Butean a centrat din flancul drept, dar Arlauskis a avut o intervenție spectaculoasă și a reușit să boxeze mingea.
Craiovenii au replicat în minutul 23. Căpățână a șutat puternic de la marginea terenului, dar Letica a reușit să respingă peste poartă. Tot Universitatea Craiova a avut ultima ocazie a primei reprize în minutul 42. Ișfan i-a pasat lui Rivaldinho în interiorul careului, brazilianul a șutat puternic, dar Letica a respins foarte bine.
Craiovenii au reușit să deschidă scorul la trei minute de la debutul reprizei secunde. Andrei Ivan a avansat spre poarta lui Letica și l-a învins pe portarul sibienilor cu o execuție excelentă, cu dreptul, de la marginea careului.
Craiovenii au avut o ocazie uriașă în minutul 68, atunci când șutul lui Căpățână a lovit bara transversală. Un minut mai târziu Universitatea Craiova și-a dublat avantajul. Cîmpanu a centrat foarte bine din corner, iar Andrei Ivan a reluat imparabil și a dus scorul la 2-0.
Sibienii au avut o o oportunitate importantă în minutul 73, când Paraschiv a fost găsit foarte bine în careu, însă șutul său a fost contrat în ultimul moment de un apărător al gazdelor. Craiovenii au mai avut o bună oportunitate în minutul 86, când șutul lui Ișfan din afara careului a trecut peste poarta sibienilor.
Etapa viitoare, FC Hermannstadt joacă pe teren propriu cu FC Argeș. Partida este programată sâmbătă, 4 februarie, de la ora 14.30.
FOTO: Arhivă