-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Muniția cu plumb a fost interzisă la vânătoare în zonele umede

Cele mai citite

Muniția cu plumb a fost interzisă la vânătoare în zonele umede din întreaga Uniune Europeană, urmând ca un milion de păsări de apă să fie salvate anual.

De astăzi, 15 februarie, utilizarea muniției cu plumb la vânătoare în zonele umede este interzisă în toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene, precum și în Islanda, Norvegia și Liechtenstein.

În 2021, această decizia a fost votată de către Comisia Europeană, iar țările din spațiul comunitar au avut la dispoziție o perioadă de doi ani în care să se pregătească pentru această schimbare.

În zonele umede sau pe o rază de 100 de metri în vecinătatea acestora este interzisă activitatea de vânătoare cu muniție cu plumb.

Zonele umede cuprind: mlaștini, bălți, turbării sau lacuri, naturale sau artificiale, permanente sau temporare, cu apă stagnantă sau curgătoare, dulce, salmastră sau sărată, inclusiv zone marine în care adâncimea apei la reflux nu depășește șase metri.

Zone umede poluate cu plumb

Potrivit datelor publicate de Comisia Europeană, în urma partidelor de vânătoare zonele umede au fost poluate cu 4– 5 mii de tone de plumb anual, cu toate că există alternative la prețuri competitive, cum ar fi alicele din oțel sau din aliaje care nu au un astfel de efect asupra păsărilor.

În România, potrivit estimărilor realizate de Societatea Ornitologică Română (SOR), activitatea de vânătoare a poluat anual natura în medie cu 63 de tone de plumb.

„Interzicerea folosirii muniției cu plumb în zonele umede din întreaga Uniune Europeană este un pas important în conservarea naturii, iar efectele sunt benefice atât pentru păsări, cât și pentru oameni. Această decizie contribuie la creșterea calității și conservării habitatelor naturale în Europa. Ne bucurăm pentru intrarea în vigoare a regulamentului și facem apel către Guvern să ia măsuri care să implementeze aplicarea interdicției și pe teritoriul României”, a declarat directorul executiv al SOR, Dan Hulea.

Un milion de păsări de apă vor fi salvate

Potrivit BirdLife International, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi se estimează că aproximativ 1 milion de păsări de apă, care în prezent mor din cauza otrăvirii cu plumb în Uniunea Europeană, vor fi salvate, iar otrăvirea faunei în zonele umede va înceta. Mai mult, expunerea la plumb are, de asemenea, consecințe grave și pentru oameni, în special pentru copii.

Alicele cu plumb au un dublu efect: ucid și direct și indirect. Nu toate alicele își ating ținta, unele cad în apă sau pe sol, de unde sunt înghițite de diverse specii de păsări, care se intoxică cu plumb și mor. Alicele cu plumb sunt confundate de păsările acvatice cu particule mici de piatră sau nisip. Păsările au nevoie să înghită mici bucăți de pietriș deoarece le ajută la digerarea hranei.

Totodată, interzicerea folosirii muniției cu plumb în zonele umede va reduce și otrăvirea păsărilor răpitoare și a altor specii necrofage, care se hrănesc cu păsări moarte care au fost împușcate cu muniție cu plumb.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect